E X C L U S I V. Jurnaliștii cercetați de Poliție pentru fals și înșelăciune apelează la intermediari pentru încheierea unor noi contracte cu instituțiile statului: “Să nu uiți să vorbești de contractul meu”. AVEM DOVEZILE!

By
Updated: August 9, 2018

*** Jurnaliștii suspectați că au păcălit autoritățile locale cu date false au început să dea cu subsemnatul la Poliție. Printre primii chemați la audieri s-a aflat un fost angajat al Primăriei, administrator al unui site care ar trebui să primească peste 3.000 de lei în acest an pentru articole laudative la adresa edililor locali.

*** În același timp, alți administratori de site-uri fantomă apelează la cunoștințe pentru a obține noi contracte, cu societăți aflate în subordinea Primăriei Municipiului Târgoviște. Din grabă sau neglijență, un așa-zis jurnalist a postat pe un grup de Whatsapp un mesaj care ar putea ajunge în atenția organelor de cercetare penală. DB-sport.ro prezintă, mai jos, dialogul halucinant și îndemnul personajului la trafic de influență

*** Într-un an și jumătate, conform documentelor oficiale, transmise de Direcția Complex Turistic și de Natație Târgoviște către ANAF, aproape 100.000 lei, adică un miliard de lei vechi, au pornit către jurnaliștii aserviți din presa locală și regională. DB-sport.ro deține datele exacte, pe care le va prezenta în curând contribuabililor din municipiul Târgoviște.

Un material semnat de Ionuț Marin, cu sprijinul Crinei Zamfirescu (Gazeta Dâmboviței) și Andrei Aldea (dambovitapenet.ro)

9 august 2018. Răcoare la Târgoviște, lume ioc la Complexul de Natație, frig de-a dreptul în biroul directorului Prisăcaru Ciprian, unde un televizor cu diagonala de peste 120 cm stă pe mute pe Telekom TV, mascota Jocurilor Olimpice Europene de la Baku, din 2015, primită de la Alexandra Trică, e la loc de cinste, iar din mini-boxele laptopului se aude muzică simfonică. “Te obișnuiești greu cu căldura din bazin. Dacă temperatura crește cu un grad, abia în trei zile poate să fie adusă la parametrii inițiali. Apa funcționează ca și un calorifer. Emană căldură“, încearcă să explice Prisăcaru, pe un ton mai blând decât cel folosit deunăzi la CSM Târgoviște, lângă sertarele cu trofee cucerite de Iugulescu, Dobă sau Boriga. Secretara nu e, așa că directorul pune ștampile pe solicitări și dă numere de înregistrare: “Nu avem oameni, fata e prinsă în programul cu Școala de Vară. Ne descurcăm și noi cum putem”. Pentru buna informare a publicului, până la înscăunarea lui Prisăcaru la CTN, adică sub managementul jenant al fostului depanator TV Pătrașcu Eugen, Primăria a alocat peste 7.500.000 lei Complexului, bani cheltuiți până la 1 iulie 2018. Anda Ștefan, realizator Columna TV, se afla în biroul directorului joi, aproape de ora 10.30. “N-a venit să semneze vreun contract, nu mai fiți răi. Face un reportaj“, a explicat Prisăcaru. Imediat, DB-sport.ro află că Ștefan ar fi trebuit să intermedieze un contract de publicitate și reclamă pentru site-ul reporterpenet.ro, administrat de Enache George. Dialogul are loc pe un grup de WhatsApp, înființat în februarie 2017 de primarul de la Răcari (!), Marius Caravețeanu. “Să nu uiți să vorbești de contractul meu“, îi transmite Enache, și el anchetat de IPJ Dâmbovița în dosarul jurnaliștilor suspecți de fals și înșelăciune. Fost corespondent la Prima TV și Digi24, personaj respins din start de managerul fostului TTV, Gheorghe Dinu, Enache mai scrie câteva rânduri, pe care le șterge imediat, realizând probabil penibilul situației. Din biroul lui Prisăcaru, Anda Ștefan răspunde sec: “mda“. Mai jos, printscreen din grupul de WhatsApp Presa Dâmbovițeană, grup părăsit de Enache joi la prânz. Contactat pe DB-sport, Enache George a refuzat să comenteze subiectul.

Marți la prânz a ajuns la sediul IPJ, pentru audieri, Vali Nițu, administratorul site-ului impactdb.ro. Fost angajat al Primăriei, Nițu a fost chemat ca martor în dosarul jurnaliștilor suspectați că au păcălit autoritățile. “Eu scriu poezii, scriu articole de cultură, nu am fost niciodată până acum la Poliție să dau cu subsemnatul. Eu sunt un om corect. Am cerut o amânare a audierii, ca să pot să îmi iau un avocat“, a povestit Nițu, altfel prezent și la evenimente sportive din județ, fără pretenții materiale. De altfel, administratorul impactdb.ro a prezentat Primăriei date de trafic reale, obținând și un contract cu valoare modică, puțin peste 3.000 de lei fără TVA pentru șapte luni ale anului în curs.

Pătrașcu, Moș Gerilă al ziariștilor anchetați

Pătrașcu Eugen, fost director al Complexului Turistic și de Natație, a încheiat contracte cu mass-media în valoare de aproape 100.000 de lei pentru promovarea imaginii CTN într-un interval de doar un an și jumătate, de la 1 ianuarie 2017 până la 1 iulie 2018. Datele sunt publice și pot fi consultate pe portalul Transparență Bugetară, al Ministerului Finanțelor Publice. “Partea leului și-au luat-o cele două televiziuni încă active în județ, dar au ciugulit și toți cei despre care DB-sport.ro a vorbit în ultimele luni că au păcălit autoritățile“, vorbesc sursele noastre. În calitate de persoană fizică, administratorul site-ului a depus joi o solicitare, în temeiul Legii 544/2001, privind contractele încheiate de Complex cu presa din Dâmbovița și nu numai.

Foto: Facebook

 

Comments

comments

One Comment

  1. Pingback: Scaune goale, certuri și lacrimi, diplome colorate și campioane amărâte | Cum a fost la Gala sportului dâmbovițean - DB-SPORT - DB-SPORT

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *