Primul președinte al Chindiei care își face veniturile publice, obligat de lege! A câștigat mai mult în play-out-ul Ligii 2 decât Marcel Ghergu în Liga 1
Un material scris de Ionuț Marin pentru liga2.ro Chindia e aproape de...
Expresia „Amor fati”, folosită de David Popovici în postarea sa de pe Facebook de după câștigarea aurului olimpic la natație 200 m liber, provine dintr-un concept adânc înrădăcinat în filosofia stoică și...
La meciul amical dintre Chindia și Muscelul Câmpulung, încheiat 3-1, unul dintre arbitrii de linie a fost Andrei-Alexandru Becheanu, fiul lui Cosmin Becheanu, fost jucător al “micului Ajax”. Alexandru are 17...
Petrolul – Rapid, un derby de tradiție din fotbalul românesc, a încheiat luni seara etapa a treia din SuperLiga. Primvs Derby a fost așteptat cu emoție de ambele tabere, dar și...
David Popovici s-a impus luni seară în cursa de 200m de la JO de la Paris. Sportivul nostru, considerat favorit, n-a început cursa chiar bine, dar a recuperat fantastic în ultimii...
Săptămâna trecută, în Statele Unite ale Americii, au avut loc două competiții în cadrul FIRST Tech Challenge (FTC), o competiție de robotică, care se adresează elevilor din clasele VII-XII și care...
24 iulie 2024: La fix zece zile de la finala EURO2024, unde DB-sport.ro a înregistrat borne de audiență spectaculoase, grație unui conținut original – texte și fotografii de la fața locului,...
Mesajul integral al lui Edward Iordănescu după despărțirea de echipa națională: “Dragi suporteri români, Am început cu încredere totală un drum ce părea imposibil pentru cei mai mulți și mi-am asumat...
Înainte să umple tribunele pe stadioanele din Germania, fanii tricolorilor au bătut recorduri pe Arena Națională. Pe 26 mai, la București, au fost 54.967 spectatori la meciul Generației de Aur cu...
Cred în puterea sportului de a crea modele demne de urmat pentru generațiile din urmă. Cred în puterea sportului de a construi caractere puternice și povești de succes bazate pe talent,...
Într-un moment când Chindia stă pe un butoi de pulbere, fără o strategie clară pentru noul sezon, fără vreun transfer oficializat, fără conducere administrativă, de mai bine de o lună, apar...