“Investitorul” de la Chindia, făcut KO de primarul Târgoviștei și de consilierii locali: “Chiar nu ne bagă în seamă? […] Dacă nu mai finanțăm noi, echipa se duce în Liga a 4-a “

By
Updated: October 24, 2026

 

Chindia are rezultate, la nivel de seniori și nu numai – și juniorii stau bine, dar clubul a “uitat” de existența lor în social media – însă tot nu are liniște, într-un sezon la finalul căruia s-ar putea sărbători promovarea în Liga 1. Ședința de ieri a Consiliului Local Municipal Târgoviște, una în care până la urmă s-a votat o alocare financiară consistentă, 1.750.000 lei către club, a fost marcată de contre și de replici dure. Pe de o parte, din partea consilierilor, apoi, ca și replici, din partea primarului orașului, Daniel Cristian Stan. Intervenția financiară a autorităților a venit într-un moment în care însuși antrenorul principal al Chindiei, Leo Grozavu, a vorbit despre restanțe salariale, iar la nivel de Centru de copii și juniori problemele sunt foarte grave.

“Chiar nu ne bagă nimeni în seamă?”

Cel mai vehement la adresa actualei politici de la club a fost consilierul Dan Tică. Înainte ca proiectul de finanțare să fie supus la vot, Tică a ridicat mai multe probleme, acuzând și că Marius Pavel, președintele – “investitor” de la Chindia nu s-a prezentat niciodată la ședințele Consiliului Local în care se fac alocări financiare din bani publici pentru clubul unde acesta deține 60% din… ponderea voturilor pe anumite subiecte: “Am vrea să știm dacă cineva de la Chindia a fost invitat la această ședință. Știți că acești copii plătesc taxe, echipament, legitimări, deplasări? Vi se pare normal ca un club care este susținut de Primăria Municipiului Târgoviște și de Consiliul Județean Dâmbovița să fie plătite taxe, de către copii? Că antrenorii de la copii și juniori sunt neplătiți de cinci luni, iar prin aceste finanțări noi alocăm bani și acolo? Mie nu mi se pare normal. Chiar nimeni de la clubul ăsta nu vine să ne explice ce se întâmplă acolo?”. Verificată de DB-sport.ro, informația potrivit căreia tehnicienii de la juniori au restanțe însemnate s-a confirmat, cum veți citi mai jos.

 “Să meargă în altă parte”

Replica primarului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a fost una incredibilă: antrenorii cărora nu le convine situația pot să plece. Stan a mai lansat și un alt atac, de data asta indirect la adresa lui Marius Pavel, a cărui susținere financiară este neglijabilă, din sursele noastre. Primarul a declarat în fața tuturor consilierilor că dacă autoritatea locală nu mai susține echipa, Chindia ajunge în Liga a 4-a. Doar din bani publici, de la Primărie și Consiliul Județean Dâmbovița, Chindia a primit peste 3 milioane de euro de la 1 iulie 2025, data instalării lui Pavel aici. Respectând proporțiile, 60% Pavel, 20% Primăria și 20% CJ Dâmbovița, rezultă că familia Pavel ar fi trebuit să aducă aici peste 4 milioane de euro în tot acest timp. Realitatea? Pavel a ajuns să încaseze și banii din bilete pe S.A-ul înființat în aprilie anul trecut. După ce site-ul local valahiamedia.ro a sesizat aberația, organizatorul a revenit la “setările din fabrică” pentru meciul de mâine, cu Olimpia Satu Mare, după ce de la startul sezonului banii merseseră în S.A. “Dacă există… (n.r salarii restante) să acționeze clubul în instanță. Sau să meargă în altă parte. Nu stau aici de dragul copiilor. Stau pentru un salariu, pentru că ei mai sunt și în alte părți. Dacă vreți să discutăm concret. Când oți (n.r veți) ajunge în locul meu, faceți ordinea de zi la Consiliul Local. Până atunci, vă expuneți punctul de vedere, votați sau nu. Eu nu am tangențe cu ei și nu îi cunosc. Nu a venit niciunul la mine să-mi spună că are probleme. Dacă vă spun dumneavoastră prin alte surse, este altceva. Avem două variante. Sprijinim echipa de fotbal sau nu o facem. Dumneavoastră decideți direcția în care vreți să mergem. E păcat să generăm discuții acum, când cred că anul acesta Chindia promovează (n.r nu are cum să promoveze în 2026, finalul sezonului actual e în mai-iunie 2027). Dacă nu o mai sprijinim, se duce în cap. O luăm din Liga a 4-a, facem un alt club, mai prietenos cu unii consilieri, mai ostil cu alții, și faceți ce vreți. Nu mă subestimați! “ a vorbit primarul Stan pe subiectul restanțelor.

Antrenorii s-au săturat

DB.sport-ro a contactat ieri mai mulți antrenori din cadrul clubului, iar doi dintre ei au răspuns instant. Este vorba despre Mihai Tătăranu, de la secția de fotbal feminin, și de Vasile Bîrdeș, de la grupa U17. “O să plecăm. Nici nu mai știm exact câte salarii, câte luni avem de primit din urmă. Cred că patru luni fără două zile. Au băgat la începutul lunii ăsteia banii pe septembrie și avans pe două zile din octombrie. Ei știu ce fac”, a comentat Tătăranu. La rândul său, Bîrdeș a confirmat existența acestor salarii neachitate și a precizat: “Eu unul mai stau până la iarnă”. Plătiți cu salarii aproape de limita minimului pe economie, oamenii care ar trebui să crească juniorii Chindiei își văd banii o dată la câteva luni, și asta în rarele cazuri când banii direcționați de autorități pentru ei chiar ajung unde trebuie. În schimb, Leo Grozavu figurează cu un salariu de aproape 9.000 de euro în acte, la care se adaugă chiria, transportul și masa. Un boier pe bani publici!

Interes derizoriu pentru meciul cu Olimpia

Deși echipa e într-un moment bun, din punct de vedere al rezultatelor, suporterii s-au îndepărtat de stadion. La ultimul meci de acasă, cel cu Chiajna (3-2) nu au fost mai mult de 800 de oameni, însă crainicul “importat” de la galele de box din București a anunțat peste 1.500. Pentru meciul de mâine, cu Olimpia Satu Mare, abia dacă s-au vândut 100 de bilete, conform surselor noastre. Clubul încearcă să plaseze sute de invitații, pentru a da impresia apoi că s-au dat bilete, dar oamenii nu au mai ajuns la meci.

P.S Demisia, Florin Gardoș!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *