Situație jenantă la Sala Polivalentă, la conferința de presă a lui Ciprian Prisăcaru de vineri, care a marcat practic finalul mandatului său ca director al CSM Târgoviște: mai mulți jurnaliști cercetați de Poliție pentru fals și înșelăciune, după episodul contractelor încheiate cu Primăria, au părăsit sala în momentul în care a ajuns la fața locului reporterul DB-sport.ro. Reamintim că DB-sport.ro și Gazeta Dâmboviței au prezentat, de curând, detalii scandaloase despre graficele de audiență înaintate autorităților locale de proprietarii de site-uri din Dâmbovița, pentru a obține contracte de promovare a imaginii Primăriei de ordinul miilor de lei. Punctajul maxim la capitolul trafic, potrivit criteriilor impuse de Primăria Municipiului Târgoviște, s-ar fi luat cu 70.000 de cititori pe lună. Mai mulți proprietari sau administratori de site-uri din Dâmbovița au comunicat Primăriei că au sute de mii sau milioane de urmăritori lunar. Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Dâmbovița s-a autosesizat după materialele publicate de presa independentă și a dispus cercetări în acest caz. Cinci reprezentanți ai unor entități mass-media care încasează bani grei de la Primăria Târgoviște – și nu numai (în curând veți afla detalii șocante și cifre halucinante din interiorul altor instituții publice care finanțează aceste site-uri) – au boicotat evenimentul de ieri, altfel unul consumat într-un spirit de fair-play desăvârșit. Ciprian Prisăcaru și Cristian Stan, directorul CSM-ului și respectiv primarul Municipiului Târgoviște, prezent la conferință ca invitat au digerat cu greu gestul grețos al celor care au primit sau continuă să primească sume frumușele pentru articole laudative. “Înțeleg că sunt niște tensiuni între jurnaliști. Ne-au spus că vor reveni în sală după ce terminăm discuțiile cu presa de sport. Vom vorbi și cu ei, o vom face în semn de respect față de cititorii lor (n.r conform graficelor depuse la Primărie, sute de mii sau milioane de români citesc, lunar, site-uri precum dambovitalazi.ro, tvpartener.ro, politica-broastei.ro, db24news.ro sau reporterpenet.ro)”, a transmis Prisăcaru în debutul conferinței. După trei sferturi de oră, cât a durat întâlnirea cu jurnaliștii rămași, cei mai mulți din presa de sport, Prisăcaru și Stan au așteptat în zadar apariția celor care au boicotat momentul inițial. “Aproape de ora 12.00, au ajuns cu toții la conferința organizată de un partid politic. Aici s-au întâmplat lucruri și mai urâte: coordonați de Ion Obăgilă, ziariștii cercetați de Poliție au fost aproape să linșeze o colegă, Violeta Stanciu, de la cotidianul Jurnal de Dâmbovița, pe motiv că “s-ar afla în relații foarte bune” cu ziariștii care au scris materialele. Violeta a cedat presiunilor și a plecat acasă, iar interviurile s-au făcut pe scări, sub privirile șocate ale organizatorilor, care nu au înțeles nimic”, au povestit pentru DB-sport.ro martori oculari.
S-a învoit trei ore pentru două conferințe!
Un caz aparte în breasla ziariștilor de casă ai autorităților îl reprezintă Manafu Adrian. Angajat al SC Municipal Construct SA, Manafu lipsește cu orele de la serviciu pentru a filma conferințele de presă ale instituțiilor/partidelor din județ care finanțează site-ul administrat de soție printr-un PFA, Manafu Laura Ștefania. “Am găsit o cerere de învoire pentru data de 20 iulie, pentru trei ore. Nu a mai așteptat să i-o aprobe cineva, s-a dus direct unde avea treabă. Se va termina și cu situația asta, trebuie să luăm măsuri”, au declarat pentru DB-sport surse din cadrul societății unde Manafu Adrian, bănuit în trecut că a plecat cu câteva “suveniruri” la momentul disponibilizării de la MDI TV, este încadrat cu un salariu lunar de 2.300 de lei brut. Manafu a fost prezent la ora 10.30 la Sala Polivalentă, iar la 12.00 a participat la conferința de la PNL Dâmbovița. De filmat, a filmat doar la a doua.
Rușine mare la Potlogi
Pe 21 mai, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, a organizat evenimentul Centenar – Potlogi 2018, în cinstea Marii Uniri din 1918. Manifestarea a reunit, într-un spectacol extraordinar, artişti de renume ai muzicii populare româneşti din toate zonele istorice ale României: Emilia Dorobanţu, Gelu Voicu, Ionuţ Fulea, Veta Biriş şi Adriana Ochişanu. Toți cei care au evoluat pe scena de la Potlogi au fost invitați de organizatori la un protocol select, la care au vrut să participe, încercând să înșele vigilența firmei de pază, și câțiva dintre jurnaliștii pomeniți aici, printre care și Ion Obăgilă, administratorul site-ului incomod-media.ro. Povestesc sursele noastre: “Obăgilă și încă doi colegi au forțat intrarea în crame, la demisolul Palatului Brâncovenesc, acolo unde erau pregătite mese exclusiv pentru organizatori și artiști. I-au oprit bodyguarzii, s-a lăsat cu scandal și până la urmă, oamenii de la Palat i-au trimis la Primăria Potlogi, unde au fost pregătite, pe repede-înainte, câteva platouri, să mănânce și ziariștii. Obăgilă se considera de-al locului, că doar acolo băuse și mâncase anterior de foarte multe ori, cu prietenii de la partide”. De notat că același jurnalist a ajuns, în urmă cu nu foarte mult timp, la DNA, audiat ca martor într-un dosar în care fostul director al Agenției Județene de Mediu a fost anchetat pentru șantaj. Despre acest subiect vom vorbi însă într-un alt articol, limitându-ne deocamdată la lectură. Iată ce îi ura Obăgilă, pe propriul site, finanțat de autorități, fostului director de la Mediu: “Să rămână așa cum este, pentru că ne place“.
5 jurnaliști au boicotat conferința la care au fost prezenți Prisăcaru și Stan, cu toții aflați pe statele de plată ale Primăriei: Dumitru Petruț, Huzui Bogdan, Manafu Adrian, Chivu Mădălina și Preda Oana.
53 de vizionări într-o săptămână, pentru 6 clipuri, înregistrează canalul de Youtube al site-ului db24news.ro, cu 11 abonați, administrat de Chivu Mădălina.
152.980 vizitatori unici a raportat db24news.ro pentru perioada 1 ianuarie – 31 martie 2018
533.429 abonați are canalul de Youtube al lui Alex Portnoi, un puști din Chișinău urmărit de copii din toată România
Afișări:
2,699
Comments
comments