Morariu: Nu am de ce să îmi cer scuze suporterilor Chindiei. Am jucat prost două meciuri. Și ce? + Reacție dură a directorului sportiv de la Târgoviște, după ce Popescu și Morariu au înjurat galeria la Brăila

By
Updated: April 10, 2018

Contactat de DB-sport.ro după mai bine de 24 de ore de la incidentele reprobabile de la meciul Brăila – Chindia 1-0, fundașul care i-a amenințat pe suporterii dâmbovițeni din tribune a oferit o reacție incredibilă, sfidătoare chiar la adresa celor care susțin echipa din Târgoviște: “Să-mi cer eu scuze? Pentru ce? Pe mine mă înjură lumea la Târgoviște de când am revenit la Chindia. Nu am de ce să îmi cer scuze. Am jucat prost două meciuri, dar voi nu știți că patru luni înainte să ajung la Târgoviște nu m-am pregătit. M-a dat Ciuclea (n.r finanțatorul lui Juventus Colentina) afară ca pe Oprița. Nici pe stadion nu m-au mai primit. Atât pot eu ca fotbalist în momentul de față”, a vorbit Ovidiu Morariu (28 ani, șase prezențe în Liga I în întreaga sa carieră). Morariu și Iustin Popescu i-au înjurat și amenințat pe suporterii Chindiei care au făcut deplasarea la Brăila în Joia Mare. Echipa din Târgoviște, clasată pe locul 3 înaintea și după jocul de la Brăila, a pierdut, scor 0-1, după o gafă monumentală a olteanului împrumutat de Dinamo lângă Turn. “Să-mi bag p**a în voi și în galeria voastră”, a urlat Popescu, incident care a ajuns inclusiv în presa centrală de specialitate.

Iugulescu: I-am tras pe jucători repede spre cabine

Martor la ieșirea uluitoare a lui Iustin Popescu în finalul meciului de la Brăila a fost directorul sportiv al Chindiei Târgoviște, Ciprian Iugulescu. “Cei mai mulți dintre jucători erau deja în vestiar. Eu am rămas ultimul și am auzit ce v-a transmis portarul. I-am luat repede, și pe el și pe alții care mai erau pe tunel, și le-am spus să se calmeze și să meargă la dușuri. Ce mai era de comentat într-o asemenea situație și după un meci ca ăsta?“, a vorbit Iugulescu exclusiv pentru DB-sport.ro. Marți la prânz, sub semnătura unui fost colaborator al clubului, a fost publicat un material în care Iugulescu este considerat vinovat pentru evenimentele din finalul jocului de la Brăila.

“Eu n-am înjurat suporterii în 2012. Am avut un conflict cu Sorin Lungu, un pervers […] (n.r declarațiile nu pot fi reproduse în spațiul public)” – Ovidiu Morariu, Chindia Târgoviște

“Ce treabă avea Sorin Lungu cu jucătorii?”, declarație oferită astăzi de Gică Popescu, președintele onorific al Chindiei în perioada respectivă

P.S. În mediul on-line au aparut reacții dincolo de limita permisă de lege la materialele care au prezentat incidentele din finalul jocului Brăila – Chindia 1-0. Administratorul DB-sport.ro a sesizat organele statului și a solicitat sancționarea celor care au întrecut măsura.

Comments

comments

3 Comments

  1. ionut

    April 10, 2018 at 6:07 pm

    Jucătorii ăştia sunt plini de fiţe şi mai puţin cu fotbalul. Halal de carieră fotbalistică. Într-un fel ne cam merităm soarte cu astfel de fotbalişti. Ce să faci cu ei ? Te trădează când ţi-e mai greu. Acum trebuia să dovedească ce pot. nici o şansă la promovare cu vreo echipă de liga 1 la baraj. Joacă bine spre foarte bine oricare dintre ele. Ne bat şi aici, iar acolo luăm cel puţin de la trei în sus. Veţi vedea.

    • ilie ionita

      April 11, 2018 at 9:35 am

      Ionut sa stii ca nu este obligatoriu sa fie asa , dar tinand cont de jocul cu foresta si d u b ( echipe care nu stiu pe cine vor mai bate !!) au pierdut foarte usor 4 puncte , atunci se poate sa ai dreptate si chiar nu se doreste promovarea pt CHINDIA !!! Imi pare rau , asta doresc cei care ii finanteaza , autoritatile locale , de unde iau niste salarii nici pe sfert fata de volei , baschet etc, atunci si baietii fara vreo speranta ce sa faca, sau….. bateti cat tot in B ramaneti !!!!

  2. Gaby

    April 12, 2018 at 9:13 pm

    Iei deja au inceput sa vanda meciurile nu ati vazut joca bine tot sezonul si la sfarsit asi dau in petic asa va fii mereu la CHINDIA TARGOVISTE ata timp cat nu au sprijin de la nimeni competenti cu gestionare veniturilor pe care le aduna tota conducerea de la aceasta echipa sunt doar pentru interesu fiecaruia

Leave a Reply

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *