Pepiniera, unde-i pepiniera, Tănase? CSM Târgoviște a adus două jucătoare U18 de la Galați +reacția plină de ridicol a clubului după dezvăluirile DB-sport: “N-ar fi fost bine să fim spy-partner în LNBF”

By
Updated: November 23, 2017

Materialul publicat ieri de DB-sport.ro, în care au fost prezentate practicile bolnave de la echipa de baschet CSM Târgoviște, a stârnit reacții în lanț, multe dintre fostele sau actualele junioare alegând să vorbească deschis despre calvarul pe care l-au trăit sau îl trăiesc la echipa finanțată de Primărie, unde, teoretic, ar trebui să primească o șansă fiecare practicantă a baschetului. “Sunt cazuri în care jucătoarele au fost date afară pur și simplu din antrenament și anunțate că nu mai au ce căuta la echipă. Fără explicații, fără niciun motiv. Sau, în alte împrejurări, li s-a transmis că pot continua ședințele de pregătire contracost, urmând să suporte, tot din propriul buzunar, cazarea și masa, altfel decontate de Primărie pentru fiecare sportiv”, povestesc insiderii DB-sport.ro. Deși Prisăcaru și Tănase se laudă cu un parteneriat prolific CSM – CSȘ Târgoviște, realitatea este cu totul alta: puștoaicele de la grupa U18 se antrenează o dată la câteva zile, câte 45 de minute, maxim o oră, la sala de sport a Liceului Petru Cercel. În aceste condiții în care e clar că nu se face performanță, multe dintre tinere au ales să se retragă din activitatea sportivă: Roxana Bucur, Sonia Miloiu și Diana Șerban sunt doar trei dintre cazuri, cele mai recente. O altă sportivă, de data asta de la senioare, Raluca Alecu, a procedat în mod identic.

Patru “localnice” de la Arad și Galați

Proporția dâmbovițencelor la clubul susținut exclusiv de Primăria Târgoviște este într-o continuă scădere. Doar în ultimele luni, au dispărut – date afară sau retrase din activitate – multe dintre cele mai promițătoare sportive de la grupele de junioare mari. Tănase și Prisăcaru au transferat pe bandă rulantă, de la Arad și Galați. Patru baschetbaliste au semnat de curând cu CSM – CSȘ Târgoviște, Denisa Vați și Alexandra Robotin (Gloria CSȘ Arad, ICIM Arad), ambele înainte de startul sezonului, iar și mai recent Maria Vreme și Claudia Cristea (Phoenix Galați).

Să râdem cu (și de) argații boierului

La câteva ore după ce DB-sport.ro a prezentat, miercuri, primul episod al investigației din sânul echipei de baschet feminin CSM Târgoviște, președintele Prisăcaru Ciprian – câștigător al unui concurs la care a candidat singur – a comandat un contramaterial, pe un site unde semnează jurnaliști de casă ai actualei conduceri, niciunul neavând însă vreo legătură cu presa sportivă. În textul respectiv, probabil scris după dictare, Tănase pozează în salvatorul baschetului târgoviștean, iar Prisăcaru e descris drept cel mai bun manager al unui club din sud-estul Europei. Făcut, evident, pe genunchi, articolul conține pasaje hilare. Spicuim: “N-ar fi fost bine să fim spy-partner în Liga Națională”, o declarație a lui Tănase, unde autoarea a încurcat, cel mai probabil, termenii spy și sparring. Termenul spy-partner nu există în dicționarul sportiv.

“Avem sălile pline și nu întâmpinăm probleme cu selecția” – declarația unui antrenor de la CSM – CSȘ Târgoviște pe un site de casă al clubului

Între 300 și 500 de lei brut încasează lunar jurnaliștii care se ocupă de imaginea clubului CSM Târgoviște

P.S Probabil că la ora la care citiți acest material, jurnaliștii de serviciu ai președintelui CSM Târgoviște au fost deja contactați pentru un nou interviu laudativ.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *