Scandal în Giulești, după Rapid – Sepsi 2-2: “Demisia, demisia!”

By
Updated: August 6, 2024

Ultimul meci al etapei a patra a Ligii 1, Rapid – Sepsi, s-a încheiat în tensiune. A fost ultimul joc “la termen” al rundei, pentru că partida dintre FC Botoșani și FCSB s-a amânat la cererea oaspeților, care joacă astăzi în Liga Campionilor. Gazdele din Giulești veneau după prima înfrângere a sezonului (0-1 în deplasare cu Petrolul), iar oaspeții după o remiză (1-1 pe teren propriu împotriva revelației începutului de sezon, Dinamo). Meciul a început electrizant, Sepsi deschizând scorul în primul minut prin Varga, după o eroare a defensivei giuleștene. Rapid, cu doi foști jucători din echipa cu care Chindia a fost aproape de play-off, Aioani și Iacob, a ripostat imediat si a egalat în minutul 3 prin Blazek, acesta înscriind primul său gol în tricoul vișiniu. Pe o dominare destul de clară a celor de la Sepsi în prima repriză, tot gazdele au mai lovit o dată, chiar în final: Petrila l-a învins pe Niczuly cu un șut plasat si a dus Rapidul în avantaj la cabine, scor 2-1. După pauză, oaspeții au continuat să domine categoric – posesie de 72%-28% în final – și au reușit egalarea în mod firesct, prin Debeljuh (68). Au forțat victoria până la ultimul fluier, dar tabela a rămas blocată la scorul de egalitate. Finalul de meci a declanșat furia în galeria giuleștenilor. Pe fondul a patru meciuri fără nicio victorie în acest sezon si a unui joc ce lasă de dorit, fanii au scandat numele lui Șumudică si au strigat “Demisia, Demisia!”.  Rapid nu a l-a avut pe bancă pe principalul Neil Lennon, plecat în Scoția, pentru înmormântarea mamei sale.
În etapa viitoare, Rapid se va deplasa la Buzău pentru a încerca sa obțină prima victorie din acest sezon, pe terenul unei nou promovate, și să mai liniștească apele cel puțin o perioadă, iar Sepsi va întâlni, acasă, Universitatea Craiova.

Text și galerie foto: Andrei Plesnilă

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *