Victorie de serviciu! FCSB – Inter D’Escaldes 3-1, turul 1 preliminar Champions League
FCSB a câștigat manșa tur cu Inter D’Escaldes, 3-1 în Ghencea. Calificarea...
Timp de patru zile Munchenul a fost capitala fotbalului mondial. Zeci de mii de suporteri din toate colțurile lumii au invadat orașul. Se zvonește că peste 60000 de fani au călătorit fără a avea un bilet la meci, majoritatea interiști, dar cu speranța că vor găsi unul. Aseară, în Marienplatz, erau suporteri cu pancarte pe care scria “cumpăr bilet la finală, ofer 4000€”! Prea puțin însă, pe piața neagră cele mai ieftine bilete puse în vânzare de UEFA cu 190€ se vindeau cu 8000€. Dar, chiar și așa, au fost mult prea puține rămase disponibile pentru cererea imensă.
75000 de oameni au încăput pe Allianz Arena și, probabil, încă 60000 au urmărit finala în Fan Zone-urile instalate de organizatori.
Spre exemplu, zona Fan Festivalului de la Olympiapark, acolo unde suporterii s-au putut fotografia cu trofeul Champions League, s-a închis cu trei ore înainte de fluierul de start. Pur și simplu nu mai era loc, iar Poliția germană a sigilat toate intrările, lăsând mii de oameni pe afară. Oricum, aceștia s-au reorientat către alte zone și piețe cu ecran gigant.
Nu numai prețurile la bilete au sărit în aer, dar și cele pentru cazări. Imensa parcare din Olympiapark era plină cu rulote cu număr de Italia.
Pe stadion, acolo unde Andrei Plesnilă a documentat foto evenimentul pentru DB-Sport.ro, a fost un adevărat spectacol. Vedete, șefi de stat, foști fotbaliști câștigători de Champions League și nu numai, influenceri, oficiali ai fotbalului de pe toate continentele, reprezentanți media (525 de jurnaliști au fost acreditați pentru finală), plus suporterii celor două echipe au început seara cu un mini-concert Linkin Park, apoi a urmat “Seven Nation Army” interpretată la vioară de celebrul muzician neamț David Garrett și momentul final al festivității de deschidere.
Apoi, imnul Champions League a anunțat intrarea echipelor pe teren. Și ce onoare pentru România, brigada de arbitri în frunte cu Istvan Kovacs, asistat de Mihai Marica şi Ferencz Tunyogi, a pășit prima. A fost și momentul în care peluza franceză a dezvăluit scenografia “Nous sommes invincibles – Paris” (Suntem invincibili – Paris)!
Ce a urmat, a fost o adevărată lecție de fotbal predată de PSG. Orice antrenor din lume ar fi trebuit să stea în fața televizorului cu ceva de luat notițe în brațe. S-a terminat 5-0, iar arbitrajul a fost impecabil. Kovacs e de apreciat că a fluierat finalul fix în minutul 90, fără a prelungi agonia învinșilor.
A fost momentul lui Luis Enrique, iar publicul l-a răsplătit. Totul a fost pentru Xana, fetița de 9 ani a antrenorului spaniol care a fost răpusă de cancer în august 2019. O altă imagine memorabilă a coborât peste peluza franceză aducând aminte de o celebră fotografie de după finala Champions League din 2015, câștigată de Barcelona cu Luis Enrique pe bancă: Xana în tricoul Barcelonei fluturând steagul blaugrana alături de antrenor.
Fanii francezi au reprodus imaginea, dar cu Xana în tricoul și cu steagul PSG. “Chiar dacă nu mai e cu noi fizic, îi simt mereu prezența, chiar și când pierdem”, a ținut să precizeze antrenorul spaniol la final mulțumind în același timp suporterilor. “Am fost încântat de bannerul afișat. Nu e însă nevoie să câștig un trofeu ca să mă gândesc la ea. E în inima mea pentru totdeauna!”
PSG e la primul trofeu Champions League, iar Luis Enrique la a doua astfel de performanță.
Din Munchen, pentru DB-sport.ro, Marius Tudor (text) / Andrei Plesnilă (foto)!
Over and out! Ne auzim de la Viena.
FCSB a câștigat manșa tur cu Inter D’Escaldes, 3-1 în Ghencea. Calificarea...
Vasile Miriuță a reclamat-o pe Politehnica Iași la Comisia Națională pentru Soluționarea...
Este cea mai modestă poziție ocupată de Chindia în ultimii ani, în...
Cu patru puncte din deplasările de la Timișoara (2-1) și Suceava (1-1,...
Târgoviștea de astăzi nu mai are aproape nimic în comun cu echipa...
Chindia se pregătește intens pentru meciul cu Farul, programat sâmbătă, ora 14.30,...