Cum se învârt banii în Dâmbovița: Universitatea Valahia își promovează serviciile pe site-ul unui profesor de-al ei, de la Jurnalism! Pagina, cu audiență aproape nulă, primește saci de bani de la autorități: și 9.000 de euro dintr-o lovitură

By
Updated: December 24, 2024

Un material DB-sport.ro documentat cu date financiare publice, din sistemul SICAP

În aceste zile, când mulți români nu au ce pune pe masă de sărbători, DB-sport.ro prezintă, în câteva episoade, modul cum presa din Dâmbovița încasează sume uriașe din bani publici, și vorbim despre pagini care adună câteva reacții într-o lună întreagă de postări, interval în care conturile sunt alimentate cu mii sau zeci de mii de euro. E un amestec de conflicte de interese, de alocări fără logică, de contracte cu dedicație și, în final, din păcate pentru urmăritorii și așa puțini, despre dispariția presei independente și de compromiterea celor care ar trebui să fie modele pentru alții. Unii, la propriu, de la catedră.

Primul caz, Bazar Media.

Societatea Bazar Media Consulting a fost înființată în primăvara anului 2018. Unic asociat și administrator este Marius Badea (în stânga, în imaginea principală), profesor de Jurnalism la Universitatea Valahia din Târgoviște. Mai jos, veți înțelege de ce acest aspect este foarte important. În aproape șapte ani, pagina de Facebook principală a ajuns la 1.500 de urmăritori. Interacțiunile sunt puține spre deloc, însă acest amănunt nu contează în ochii celor care finanțează activitatea. Din ianuarie 2022, a apărut și Bazar TV, altă pagină aparținând aceleiași societăți, care realizează când și când producții video într-un studio amenajat la ieșirea din Târgoviște spre Sinaia. La inaugurarea platoului (ianuarie 2022) a fost prezent președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan (foto principal). În 2023, Bazar Media Consulting a raportat o cifră de afaceri de 229.214 lei, cu un profit net de 39.119 lei și un singur angajat. În spatele celor mai multe dintre ingineriile financiare și contractele încheiate cu autoritățile se află George Manea, jurnalist dâmbovițean despre care se vorbește în județ că a “închis” toate trusturile pe unde a activat și a rămas dator la foarte mulți colaboratori. Manea (în dreapta în fotografia care deschide materialul) a pendulat, de la simpatia pentru un partid, la cea pentru rivali, în funcție de propriile interese.

UVT plătește și salariul, și reclama

Revenim la Marius Badea. Fost realizator de emisiuni la un post de radio local, fost director la Casa de Pensii Dâmbovița, fost șef la Departamentul Comunicare al Consiliului Județean Dâmbovița în epoca de aur a PDL, 2008-2012, Badea e actualmente Șef de Departament la Universitatea Valahia, unde predă Jurnalism. Conform declarației de avere depusă în vară, în 2023 a raportat venituri de 98.446 lei de la Universitate. Din afacerea cu site-urile, 12.000 lei drepturi de autor și 70.445 lei din dividende. În a doua parte se regăsesc și fonduri de la angajatorul său direct: Valahia plătește firmei lui Badea – CADRU DIDACTIC LA UVT – pentru servicii de promovare, informare sau pentru simpla redactare a unui comunicat de presă.

Concret: pe 16 iulie, Bazar Media Consulting a încheiat un contract cu Valahia prin care urma să promoveze oferta de școlarizare a Universității. Tarif: 600 de euro. Materialul, care poate fi citit în cel mult un minut, a apărut pe site două zile mai târziu. Luna viitoare, pe 28 august, alt contract, același beneficiar: 336 euro pentru servicii de informare și publicitate evenimente academice. Pe 6 septembrie, se încheie o altă înțelegere, mai “ieftină”, ce-i drept: 124 de euro pentru redactarea unui comunicat de presă pentru UVT. În fapt, câteva rânduri, la fel ca și cel din iulie. S-a folosit aceeași fotografie-simbol, să nu se mai piardă timp și spațiu de pe server cu o altă imagine. În total, în nici două luni, peste 1.000 de euro plătiți de Universitate către firma cadrului didactic care îi este angajat.

Saci de bani de la Primăria Pucioasa

Una dintre cele mai sărace administrații din județul Dâmbovița, UAT Pucioasa, plătește bani grei pentru promovare către Bazar Media. Unele contracte sunt revoltătoare, prin prisma obiectului de activitate. Cele mai multe sunt plăți în jurul sumei de 200 de euro/contract, în zilele bune, de exemplu 8 octombrie a.c, încheindu-se și patru astfel de înțelegeri pentru “servicii de informare și publicitate”, iar alteori pentru același lucru, la interval de două zile (21 și 23 august). Apar însă și contracte mari, cel mai recent pe 20 decembrie: 1220 de euro pentru servicii de informare privind reducerea emisiilor de carbon. Oferta a fost acceptată, materialul va apărea la finalul proiectului, sub formă de comunicat de presă. Contractul în cauză prevede și realizarea a 65 de autocolante (!). Primăria Pucioasa a plătit alți 2.000 de euro, tot către Bazar Media, pentru a-și informa cetățenii cu privire la extinderea rețelei de canalizare. 2.000 de euro pentru un comunicat de presă extrem de redus ca dimensiuni, postat pe site pe 17 septembrie. Un anunț asemănător, că se vor construi locuințe sociale în oraș, a fost tarifat cu 1.000 de euro pe 7.09.2023. Toate aceste materiale, plătite cu bani grei de administrația de la Pucioasa, unele pentru proiecte prin PNRR, generează audiență minimă și interacțiune spre zero. Apare întrebarea de ce autoritățile din Pucioasa, și nu numai, aleg să colaboreze cu o entitate prea puțin vizibilă raportat la costurile pentru promovarea materialelor/comunicatelor.

Trăiască CJ Dâmbovița!

Am lăsat spre finalul articolului cea mai mare alocare din bani publici către Bazar Media, dintr-un singur contract. Pe 10 mai, Consiliul Județean Dâmbovița a încheiat o înțelegere de 9.100 de euro cu societatea lui Marius Badea, pentru “informare și publicitate”. De fapt, pentru “Servicii de informare și publicitate pentru obiectivul de investiții „Dezvoltarea infrastructurii de transport județean prin modernizareaDJ 712 (Pucioasa-Brănești-Vulcana Pandele-Șotânga-Târgoviște), DJ 720C (Gura Ocniței-Ocnița) și DJ 720A (Gura Ocniței-Adânca-Bucșani-Mărcești-Finta-Postârnacu-DN 1A)”, inclusiv pentru organizarea conferințelor de presă pe subiect. E de subliniat asta, pentru că anterior, pe 22 martie, se încheiase un alt contract CJD – Bazar Media care viza mediatizarea conferințelor de presă: “Servicii având ca obiectiv mediatizarea conferințelor de presă și a vizitelor de lucru la obiectivele de interes local și județean ale Consiliului Județean Dâmbovița”. Practic, CJD a ales să finanțeze Bazar Media cu peste 9.000 de euro în luna mai, pentru acțiuni care erau cuprinse și în contractul din martie. Conferințele de presă!

 

1.000 de euro s-a angajat să achite Primăria Moreni către Bazar Media pe 19 iunie, pentru “streaming HD eveniment motocros”. Transmisiunea, realizată cu o cameră fixă și postată pe Facebook, cu o durată de 3h:13min, nu a funcționat mai bine de o treime din timp

1.800 de euro e valoarea contractului din 25.03.2024 cu SC Lucrări Drumuri și Poduri Dâmbovița, societate finanțată de Consiliul Județean Dâmbovița

3 ani a așteptat un fost colaborator Bazar Media pentru a încasa o restanță salarială de aproximativ 400 lei

P.S: Un proiect neafiliat politic în vreun fel și neplătit din bani publici, DB-sport a primit felicitări pentru activitate, chiar zilele trecute, de la administratorul Bazar Media Consulting. S-a întâmplat când am solicitat un drept la replică față de niște afirmații total neadevărate la adresa noastră ale invitatului lui Ștefan Khalil din emisiunea Sport Bazar din 9 decembrie.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *