Penibil! Rușine, Kosovo!

By
Updated: November 16, 2024

Un material de Ionuț Marin, Marius Tudor, Andrei Plesnilă, Mihai Baltă (Arena Națională)

Meciul de pe Arena Națională, România – Kosovo, din penultima etapă a Ligii Națiunilor, unde peste 49.000 de fani români au fost IMPECABILI timp de 90+2 minute, a fost abandonat de oaspeți la 0-0, înaintea unei lovituri libere. Kosovarii au luat-o la fugă spre vestiare și nu au mai revenit, în ciuda rugăminților arbitrilor și observatorului (!), întinse pe durata unei ore întregi. Cel mai probabil, va fi 3-0 pentru tricolori, în fața unui adversar care a arătat orice în România, în afară de demnitate.

Ca și cum nu era suficient…

“You are gipsies! You are nothing in football” – jigniri incredibile ale oficialilor kosovari (în mijlocul imaginii surprinse de DB-sport.ro) către jurnaliștii români în perimetrul Arenei Naționale în care ar fi trebuit să aibă loc interviurile de la zona mixtă. Foarte puțin a lipsit ca lucrurile să nu degenereze în violențe fizice, totul sub ochii selecționerului României, Mircea Lucescu. Cu o oră și jumătate înaintea acestor incidente, toată echipa fugise la vestiare, într-un gest deloc de înțeles, nedemn și nemaiîntâlnit într-un context pașnic precum cel de vineri seară.

Comunicatul FRF: 

Federația Română de Fotbal (FRF) își exprimă profunda dezamăgire față de comportamentul delegației Kosovo și al jucătorilor adverși în timpul meciului de vineri seara, din Liga Națiunilor.
Considerăm că acuzațiile venite dinspre echipa oaspete sunt nefondate și credem cu fermitate că acțiunile lor au fost premeditate. FRF le mulțumește celor aproape 50.000 de suporteri români prezenți pe stadion pentru menținerea unei atitudini civilizate și pentru că s-au abținut, pe cât posibil, să reacționeze la provocările jucătorilor kosovari.
Este important de subliniat că în timpul meciului nu au existat scandări rasiste și nu s-a auzit nici măcar o singură dată sloganul „Kosovo este Serbia”. Mai mult, dorim să reamintim tuturor de decizia luată de Comisia de disciplină a UEFA cu privire la un incident similar în timpul meciului de anul trecut, în care Kosovo a acționat în același mod. Decizia a precizat clar că sloganul „Kosovo este Serbia” nu poate fi clasificat drept rasist și, prin urmare, nu poate declanșa procedura în trei pași. Acest aspect a fost reiterat și de delegatul UEFA în cadrul ședinței tehnice premergătoare meciului de seara trecută, ceea ce dovedește faptul că oficialii kosovari știau care sunt consecințele în momentul în care jucătorii lor au plecat la vestiare.
Este regretabil că o echipă de fotbal alege să părăsească terenul și să se retragă în vestiar cu doar două minute înainte de fluierul final, văzând că nu mai are timp să obțină un rezultat favorabil. Această acțiune demonstrează o lipsă de respect față de sport și o desconsiderare totală pentru fair-play.
În ceea ce privește presupusul incident de la conferința de presă de după meci, adus în discuție de federația din Kosovo, negăm categoric existența acestuia. Niciun oficial FRF nu a fost implicat și, de fapt, delegația din Kosovo este cea care a inițiat o confruntare cu jurnaliştii români la finalul declarațiilor făcute de oaspeți. Acest lucru poate fi confirmat de toți reprezentanții mass-media prezenți în zona respectivă.
FRF crede cu tărie că fotbalul promovează valori care influențează pozitiv societatea și are puterea de a da exemple pentru generațiile viitoare. Din nefericire, comportamentul delegaţiei kosovare şi mai ales al jucătorilor săi, la Bucureşti, serveşte drept exemplu de „cum să nu acţionezi” în sportul profesionist.

Așteptăm decizia UEFA în această privință. Cu toate acestea, având în vedere refuzul Kosovo de a încheia meciul pe teren și plecarea jucătorilor la vestiar fără acordul arbitrului, nu poate exista decât un singur rezultat, cel aliniat cu principiile jocului.

Cronică de Marius Tudor:

Considerat un meci cu grad ridicat de risc, România – Kosovo din UEFA Nations League părea că se îndreaptă spre un deznodământ liniștit. Până în minutul 90, când peluza nord a Arenei Naționale a început, timid ce-i drept, să scandeze “Serbia, Serbia!”
Jucătorii kosovarii au simțit că pot face un moment din asta și au început să arate către peluză semne cu trimiteri politice.
Infernul s-a dezlănțuit după un fault asupra lui Alibec și s-a amplificat după mâna în gât pe care a primit-o de la cel ce se vrea a fi liderul oaspeților, Amir Rahmani. Pe teren s-au împărțit palme, probabil că și cuvinte apăsate, au fost îmbrânceli, totul în corul de huiduieli al tribunelor.

Kosovarii au ieșit de pe teren și duși au fost. Arbitrul a fluierat finalul după 70 de minute de întrerupere doar cu naționala României pe teren, iar rezultatul se va decide la Comisia de Disciplină a UEFA.

Arena Națională, aproape de ora 02.00:

Imagini senzaționale surprinse de DB-sport.ro aproape de ora 02.00 a zilei de sâmbătă, 16 noiembrie: suporterii ROMÂNIEI care au stat și șase ore în tribunele Arenei Naționale la meciul cu Kosovo au pus tricourile și eșarfele galbene pe gardurile amplasate de jandarmi lângă autocarul tricolorilor, în speranța că vor obține un autograf de la Drăgușin &.co.

Deși obosiți și înghețați, jucătorii naționalei au răspuns pozitiv solicitărilor, iar (și) pentru asta merită tot respectul, ca și pentru faptul că au așteptat în frig un adversar nedemn și fricos care nu are ce să mai caute în competițiile organizate de UEFA și FIFA. Bravo, băieți! Ne vedem cu toții luni seară, la ultimul meci al tricolorilor din 2024, cu Cipru. Tot pe Arena Națională!

Niță, eroul serii, cât timp s-a jucat!

Imagini senzaționale surprinse de DB-sport.ro aproape de ora 02.00 a zilei de astăzi: suporterii ROMÂNIEI care au stat și șase ore în tribunele Arenei Naționale la meciul cu Kosovo au pus tricourile și eșarfele galbene pe gardurile amplasate de jandarmi lângă autocarul tricolorilor, în speranța că vor obține un autograf de la Drăgușin &.co.

Deși obosiți și înghețați, jucătorii naționalei au răspuns pozitiv solicitărilor, iar (și) pentru asta merită tot respectul, ca și pentru faptul că au așteptat în frig un adversar nedemn și fricos care nu are ce să mai caute în competițiile organizate de UEFA și FIFA. Bravo, băieți! Ne vedem cu toții luni seară, la ultimul meci al tricolorilor din 2024, cu Cipru. Tot pe Arena Națională!

Mesaj de suflet al căpitanului Nicolae Stanciu:

 

“Am luptat, am suferit împreună şi, la final, la fel ca şi până acum, am arătat lumii că ne respectăm meseria, că, spre deosebire de adversarii noştri, respectăm publicul şi toate valorile care stau la baza jocului de fotbal, a sportului de performanţă.
Din păcate, accidentarea suferită aseară nu îmi permite să intru pe teren la meciul de luni, ultimul al României din acest an, dar voi fi pe stadion alături de colegii mei, alături de tribunele pline, pentru a sărbători împreună tot parcursul din această toamnă şi câştigarea grupei!
Primul pas care ne duce mai aproape de CM l-am făcut, iar din primăvară ne reunim şi facem totul pentru obiectivul unei ţări: prezenţa la Mondial!”

Despre politică, sport și în general Kosovo:

 

Kosovarii au uitat că nu sportivii rezolvă politica externă a statului lor. Pot fi, cel mult, imaginea oamenilor și a statului pe care le reprezintă, așa cum sublinia Amir Rahmani la conferința de presă, cel care i-a înfipt mâna în gât lui Alibec și căpitan al Kosovo.
Imaginea bună nu se clădește cu bâta, nici cu mesaje ultimatum și nici jucând rolul de victimă. Mulți dintre cei cărora nu ne plouă în gât înțelegem durerea lor, a celor care și-au pierdut familii în războaie pe care nimeni nu le-a dorit.

Amir, nu mesajele tale ne vor convinge despre identitatea și originea statului pe care îl reprezinți, la fel cum nici durerea poporului tău nu e o scuză să-ți iei jucăriile și să pleci acasă când vrei tu. Ești parte a unui sport cu oameni mari! – Marius Tudor

În loc de concluzie: pentru gesturile mizerabile de noaptea trecută, 15-16 noiembrie 2024, Kosovo ar trebui penalizată drastic ca și participantă în competiții, cel puțin de către UEFA. Cât despre noi, în plan civil, legal și deci logic: lucrurile sunt clare: România NU recunoaște Kosovo drept un stat independent.

—————

Susține DB-sport.ro, echipă de jurnaliști independenți, neafiliați politic, din Dâmbovița:

Cumpără albumul foto “România la EURO 2024” sau donează în conturile de mai jos! Orice sumă este apreciată și ne ajută să ne continuăm activitatea!

IBAN: RO65BACX0000001897062000 (titular: Marin Cristian Ionuț)

Revolut: RO69BREL0005508022400100 @i0nutz83

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *