Alegeri 2024
Alegeri prezidențiale 2024 – turul 1 Rezultate exit poll (ora 19.00) (...
Un material de Ionuț Marin
În plin și grav picaj, pe fondul unui managament dezastruos orchestrat de autoritățile locale și județene, cele care fac pe “patronii”clubului, Chindia e în centrul unor dezvăluiri incendiare, făcute în exclusivitate pentru liga2.ro și DB-sport.ro de antrenorul cu care echipa a încheiat sezonul trecut, Diego Longo, fostul colaborator al lui Răzvan Lucescu. În locul lui Longo a fost instalat la sfârșitul lunii iunie Marian Vătavu, profesor de educație fizică și sport la Școala Gimnazială Perșinari, pe unde nu prea ajunge, nimeni altul decât văr primar al primarului din Târgoviște, Daniel Cristian Stan, singura experiență la seniori a lui Vătavu, fost jucător controversat la CS Otopeni și… Chindia fiind una scurtă, de două luni, la Urban Titu, în Liga a 4-a. În prima parte a unui interviu-maraton, Diego Longo a vorbit despre demisia sa de la club și despre faptul că permanent s-a simțit trădat din interior, de către oameni cu care ar fi trebuit să colaboreze sau de către unii care nu aveau ce să caute la birou, nefiind angajați, cazul lui Marcel Ghergu, acum președinte. În continuare, amănunte delicate despre modul cum i se impuneau jucători, dar cel mai grav, despre cum au pregătit terenul asociații (!) pentru noul antrenor, cu care echipa a ajuns în subsolul clasamentului, aproape de Liga a 3-a.
Haos când a preluat Chindia
“Voiau să joace copiii prietenilor de familie”
“Știe tot orașul, doar e ruda primarului”
– Eu am vrut să îl iau “secund” pe Valentin Marian, un băiat senzațional, bine pregătit, care lucrează la juniori. Mi-a plăcut foarte mult de el. Domnul Boriga mi-a dat ok-ul să îl aduc. Tot de la Nicu Croitoru a picat și treaba asta. Se duceau la el, în fața tuturor, copii și părinți, și îl înjurau că de ce se duce la echipa mare. Cu siguranță ar fi ajutat. Ei voiau să aducă pe altcineva, un alt antrenor cu care aveau interese. Toată Târgoviștea știe cine e și de ce lucrează acum acolo. Le-am spus că nu mă interesează grade de rudenie, nu suntem prieteni cu banii de la club (n.r fără să dea nume, Diego Longo se referă la Marian Vătavu, vărul primarului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, instalat în funcție la sfârșitul lunii iunie).
– Deci totul politic, totul prin influențe. Veri, rude, prieteni.
– Da. Până și crainicul stadionului, dacă vă vine să credeți. După primele meciuri, am vorbit cu jucătorii și am transmis că nu e ok băiatul ăla de era la microfon pe stadion, Khaled, Khalil, cum îl chema. (n.r Khalil Ștefan, abonat la contractele cu autoritățile pentru a le lăuda pe un site cu audiență aproape 0). Cine l-a adus și de ce? Se vedea clar că nu e cu noi, una ne spunea în față, alta zicea pe la spate. I-am spus președintelui Gabriel Boriga să schimbe ceva, să îi ținem aproape pe suporteri, să fie atmosferă. Chiar aveam nevoie, credeți-mă. Mi s-a spus că nu se poate, că vechiul crainic s-a certat cu cineva mare de tot din politică, de care depind banii care vin la echipă. Eu m-am luptat și pentru Dragoș Pătru, să i se mărească salariul, că ce salarii erau acolo… Președintele Boriga s-a opus, probabil a fost “îmbârligat” de Croitoru, Ghergu, blonda de la club (n.r Niculae Georgiana, jurista).
Niculae, scoasă de la secția de votare
De numele juristei clubului, Niculae Georgiana Marina, se leagă ultima investigație a site-ului nostru. DB-sport.ro a descoperit că jurista a fost “trasă la sorți” ca președinte de secție la scrutinele care urmează în același loc ca și la alegerile locale din 9 iunie, adică vizavi de blocul în care domiciliază. La două zile după ce site-ul a semnalat situația (o șansă la 20.000), numele lui Niculae a fost radiat de pe listele publicate de Autoritatea Electorală Permanentă. La mijloc era o miză financiară importantă, spre 5.000 de lei net pentru salariata clubului Chindia, care ar fi trebuit să absenteze cel puțin 12 zile de la serviciu!
—————
Susține DB-sport.ro, echipă de jurnaliști independenți, neafiliați politic, din Dâmbovița:
Cumpără albumul foto “România la EURO 2024” sau donează în conturile de mai jos! Orice sumă este apreciată și ne ajută să ne continuăm activitatea!
IBAN: RO65BACX0000001897062000 (titular: Marin Cristian Ionuț)
Revolut: RO69BREL0005508022400100 @i0nutz83
Alegeri prezidențiale 2024 – turul 1 Rezultate exit poll (ora 19.00) (...
Un material de Ionuț Marin și Marius Tudor (foto) Naționala României a...
Editorial de Ionuț Marin Știrea că UEFA a decis victorie pentru România cu...
Cu patru puncte din deplasările de la Timișoara (2-1) și Suceava (1-1,...
Târgoviștea de astăzi nu mai are aproape nimic în comun cu echipa...
Chindia se pregătește intens pentru meciul cu Farul, programat sâmbătă, ora 14.30,...