România – Lituania 3-1. Noroc cu VAR-ul! Reacțiile lui Mircea Lucescu și Alex Mitriță

By
Updated: September 10, 2024
Articol de Ionuț Marin. Foto: Andrei Plesnilă
Tricolorii au început ca din tun meciul din Ghencea contra Lituaniei, din etapa a doua a Ligii Națiunilor. După injecția de moral de la Priștina și golul rapid al lui Mihăilă (4), pasă de senzație Stanciu, a urmat însă o cădere greu de explicat. Cu 1-0 și cu un stadion aproape plin în spate, zidul galben s-a rupt la fiecare contraatac al oaspeților. Târnovanu a parat de 3-4 ori, dar s-a văzut învins de Kucys (34). Repriza a doua a fost una de uzură, până în minutul 80, cu o firavă dominare a gazdelor. În șapte minute, VAR a tranșat soarta meciului. Întâi a fost anulat un gol al lituanienilor, pentru fault la portar, apoi s-a dictat penalty la Hagi, dintr-o fază care a semănat cu cea de la Frankfurt, din meciul cu Slovacia. Transformat de Răzvan Marin, cu sânge rece, pentru ca Mitriță să încheie conturile, dintr-o fază de manual. Puțin fotbal, dar mare rezultat, în condițiile existente.
“În final de joc s-au dezlănțuit băieții noștri. Echipa adversă era foarte puternică, nu putem inventa jucători de 1,90m. Și-au bazat jocul pe ce pot face ei mai bine. Noi nu am putut pune în valoare calitatea noastră, terenul a fost execrabil. Nu s-a putut juca” – Mircea Lucescu, selecționer România
“Mândrie, fericire, asta înseamnă pentru mine golul. Sunt foarte bucuros că am revenit, dar cel mai important e că am câștigat. Trebuia să îl răsplătesc cu ceva (n.r pe selecționerul Mircea Lucescu), îi mulțumesc că a avut încredere în mine, chiar dacă în ultima perioadă s-au vorbit multe chestii negative despre mine. Dânsul a avut încredere în mine, e o onoare să lucrăm împreună” – Alexandru Mitriță

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *