Când a cumpărat Olympiacos, la jumătatea lui 2010, Evangelos Marinakis avea planuri mari. Personaj controversat în Grecia, miliardarul mai deține alte două echipe de fotbal din Europa, mult mai celebra Nottingham Forest din Premier League și Rio Ave din Portugalia. Dacă pe “The Garibaldis” i-a adus din nou la masa bogaților din Anglia și și-a propus să-i ducă în cupele europene în următorii 5 ani, cu Olympiacos a reușit ce n-a mai reușit nimeni în Grecia, să câștige un trofeu european major (chiar dacă Europa Conference League e a treia competiție că însemnătate) și încă 9 titluri în competiția internă în 14 ani.
De 47 de ori campioană a Greciei, cu 28 de Cupe câștigate și 4 Super Cupe, Olympiacos Pireu e cea mai titrată echipă. Practic, din cei 99 de ani de istorie, aproape jumătate a fost dedicată marii performanțe. Impresionant, ținând cont că împreună, toate celelalte rivale, Panathinaikos, AEK, PAOK și Aris au 40 de titluri.
Fondată în 1925, Olympiacos se pregătește să celebreze centenarul. Și ce cadou mai frumos își putea face înainte de împlinirea a 100 de ani de activitate? Să câștige un trofeu european chiar în Grecia și chiar pe stadionul unei mari rivale, AEK Atena.
Jose Luis Mendilibar, un antrenor prea puțin cunoscut până anul trecut, când a cucerit Europa League cu Sevilla, venea la Olympiacos într-o perioada grea pentru greci. Dar, în ultimii doi ani, cuvântul greu pare să nu fi existat în vocabularul tehnicianului basc. După ce l-a înlocuit pe Sampaio la Sevilla și a salvat sezonul pentru andaluzi, a venit la Pireu ca să scrie în cartea de istorie a clubului ce nu scrisese nimeni până la el. Astfel, după victoria din finala Europa Conference League, Mendilibar se trece cu litere mari și in lista antrenorilor care au cucerit două cupe europene cu două cluburi diferite.
Am ajuns la Atena mai mult inspirat de rivalitatea dintre Gate 7 (ultrașii din Pireu) și Original 21 (cea mai mare uniune a fanilor AEK) decât de meci în sine. Primele două zile le-am petrecut în Nea Filadelfeia, cartier de nord al Atenei și casa AEK – aici e ridicat și stadionul-bijuterie OPAP Arena, mai nou și casa naționalei Greciei – unde am stat de vorba cu câțiva fani AEK despre istoria rivalității dintre granzii Greciei. Deși pe la câteva terase din zonă se auzea în surdină imnul AEK, cei cu care am schimbat câteva cuvinte au spus că respectă performanța și că n-au de gând să intre în conflicte din acest motiv. Însă, toți ar fi preferat ca acest meci să nu se joace pe stadionul lor.
De altfel, fanii Olympiacos care au intrat pe stadion din zona stației de metrou Perissos au considerat că fotografiile pe care și le-au făcut cu statuia vulturului bizantin cu două capete (simbolul AEK) în background reprezintă o mare umilință pentru rivalii lor. Apoi au împânzit social media cu astfel de imagini și mesaje dedicate membrilor Original 21.
De la meci n-am avut așteptări, dar spectacolul din tribune a fost ceva de vis. Odată ce am intrat pe stadion ca să-mi ocup locul în zona dedicată fotoreporterilor, am simțit cum mă trece un fior. Stadionul era aproape plin cu 150 de minute înainte de startul partidei, iar atmosfera creată de fanii celor două echipe e una greu de descris în cuvinte. S-a simțit ca o adevărată competiție, cei peste 22000 de mii de greci i-au acoperit cu greu pe cei 9000 de fani Viola care au cântat necontenit până la final.
Fiorentina pleca mare favorită, iar gașca lui Vincenzo Italiano miza pe faptul că pe greci e posibil ca acest context să-i dezavantajeze. Presiunea de a juca pe propriul pământ, fanii care au așteptări mari, ambiția toscanilor de a-și lua revanșa după finala pierdută în 2023 împotriva lui West Ham, dar și parcursul fără înfrângere al fiorentinilor ar fi putut amplifica, mai degrabă, sentimentul de teamă al “The Legends” (Thrylos în greacă), supranumele echipei din marele port Pireu.
Așa s-a simțit și începutul partidei, cu Fiorentina atacând poarta lui Tzolakis. Italienii au înscris repede, dar golul a fost anulat pe motiv de offside. Apoi, s-a pornit o luptă de așteptare, cu clinciuri multe, dar și cu câteva mari ocazii la ambele porți, semn că echipele voiau să riște atunci când ar fi descoperit breșe în defensiva adversă. Lupta asta s-a dus până în minutul 116, când golgeterul grecilor și al competiției, marocanul El Kaabi, a pornit infernul pe OPAP Arena, marcând cu capul din 6 metri după o centrare perfectă a lui Santiago Hezze, argentinianul care are și cetățenie poloneză și siriană și poate alege să joace pentru oricare dintre naționalele acestor țări. Un gol controversat, arbitrii din camera VAR au studiat și analizat faza minute bune până la decizia finală care a consfințit victoria elenilor și a adus primul titlu european la nivel de cluburi din istoria Greciei.
“We keep on dreaming” (“Nu ne vom opri din a visa”), ăsta e motto-ul Legendelor și asta s-a întâmplat la Atena, în seara magică de 29 mai 2024.
Fanii au sărbătorit alături de echipa până spre dimineață, iar cerul de deasupra Pireului a căpătat o culoare roșie până spre ora 4.30 AM de la torțele aprinse de miile de suporteri prezenți.
Mult așteptata revenire a Chindiei acasă, după patru ani de exil,...
Guillermo Naranjo Hernández (47 ani), selecționerul naționalei feminine de volei a României,...
DB-sport.ro continuă astăzi, în prima zi de Crăciun, seria dezvăluirilor despre circuitul...
Cu patru puncte din deplasările de la Timișoara (2-1) și Suceava (1-1,...
Târgoviștea de astăzi nu mai are aproape nimic în comun cu echipa...
Chindia se pregătește intens pentru meciul cu Farul, programat sâmbătă, ora 14.30,...
Fuzzy says:
Corina says:
ttavi says: ttavi says: