Updated: November 4, 2023
Chindia a mințit în cazul lui Daniel Popa! Clubul nu i-a achitat restanțele salariale promise, cu termen scadent fix acum o lună, pe 4 octombrie. De bună credință, Popa a acceptat atunci să stingă litigiul cu promisiunea că va primi banii. Chindia a scăpat astfel de depunctare, cum avea să scape și două săptămâni mai târziu, la ședința din 18 octombrie, în cazul Cătălin Căbuz. Pe 2 noiembrie, atacantul dâmbovițean crescut la Fieni, FCM Târgoviște și Chindia a depus un nou memoriu. Cere doar plata salariilor restante. Nu prime, nu bonusuri.
Cordoș și Lorin Petrescu l-au păcălit pe unul dintre cei mai buni fotbaliști formați în Dâmbovița în ultimele decenii. Iar pentru asta, al doilea ar trebui să își depună de urgență demisia de onoare. Primul a plecat, e acasă, la Cluj, iar de numele lui nu se leagă vreo depunctare, ci doar conflicte interne și rezultate slabe ale echipei. Avem documentele: închiderea cazului de către Comisia de Disciplină, pe 11 octombrie (în ce bazăm doar FRF știe!!!), și noul memoriu depus de Daniel Popa, din 2 noiembrie.
DB-sport solicită public demisia lui Lorin Petrescu din funcția de președinte al clubului, asta dacă are onoare. Dacă nu, Petrescu trebuie demis de cei care l-au adus pe acest post și cu care a colaborat de-a lungul timpului: reprezentanții autorităților locale și județene!
Afișări:
526
Comments
comments