Updated: September 11, 2023
Chindia Târgoviște a disputat trei meciuri în organizare proprie în actualul sezon al Ligii a 2-a, cu CSA Steaua, Gloria Buzău și Unirea Slobozia. Clubul s-a lăudat cu o asistență cumulată de peste 15.000 de spectatori la aceste jocuri, număr remarcabil pentru startul campionatului eșalonului secund. Într-un clasament neoficial al numărului de suporteri la meciurile de acasă, Chindia e clar lider, însă în singurul clasament ce contează, cel al punctelor, echipa care a schimbat prima antrenorul n-ar prinde play-off-ul, dacă astăzi s-ar trage linie. Chindia e pe locul nouă după cinci etape de campionat, cu șase puncte. Liderul Șelimbăr are 15!
DB-sport prezintă detalii de la modul cum s-a făcut accesul publicului la două dintre meciurile amintite mai sus și disputate pe Eugen Popescu. Deși în repetate rânduri asociații clubului, respectiv reprezentanții CJ Dâmbovița și ai Primăriei Târgoviște transmiseseră noii conduceri să nu fie tipărite invitații cu titlu gratuit la meciuri, lucruri au stat în cu totul alt mod. Ba mai mult, în debutul mandatului președintelui Andrei Cordoș a fost consemnată o premieră pentru întreg fotbalul românesc: parking-uri teoretic vândute de club, în realitate împărțite după bunul plac de unul sau de altul, pe gratis.
133 de parking-uri, total 120 lei
Cu Steaua a fost pentru prima dată în istoria fotbalului târgoviștean când spectatorii ar fi trebuit să aibă un loc de parcare asigurat, în schimbul a 15 lei. Bani plătiți separat de biletul propriu-zis la meci, care a ajuns și la 60 lei, record pentru nivelul Ligii a 2-a. Într-o singură zi, au fost emise 60 de tichete de parcare, pe care Chindia a încasat… 0 lei! “Asta în condițiile în care președintele clubului comunicase inclusiv angajaților că toate parking-urile au fost vândute. De altfel, mulți dintre cei din club au parcat pe străduțe lăturalnice, departe de parcarea stadionului”. Cu Gloria Buzău, lucrurile au stat aproape identic: pe 73 de parking-uri, care ar fi trebuit să coste 1095 lei, în conturile clubului au ajuns 120 lei. Problema locurilor de parcare și a tichetelor distribuite preferențial ne-a fost semnalată de câteva săptămâni. DB-sport a informat deja asociații clubului despre aceste practici.
Un om, un departament, 32 de bilete!
De ticketing s-a ocupat, în debutul sezonului, Silviu Posteucă, fost arbitru din lotul celor despre care presa centrală ar fi spus că au trucat meciuri în Antalya. La un singur joc, cel cu Gloria Buzău, în dreptul lui Posteucă apar, într-o singură “achiziție”, numaipuțin de 32 de bilete gratuite! Practic mai mult de 1% din numărul tichetelor emise la acest meci. Posteucă se autointitulează creator digital și responsabil Marketing la Chindia. Ca o paranteză, site-ul oficial al clubului nu este operațional nici astăzi, la două săptămâni după ce expirase deadline-ul transmis de președintele Cordoș. În dreptul aceluiași Posteucă apar, conform surselor noastre, comenzi pentru de genul “30 de parking-uri pentru Andrei (n.r Cordoș)” sau “10 bilete la T1 și 10 parking-uri Andrei”.
“Sponsorul” care nu mai e sponsor!
Printre cei care au primit invitații la meciul cu Steaua se numără și foști sponsori ai clubului, ba chiar de dinainte de promovarea în Liga 1, în 2019! Și nu puține! În schimb, vicepreședintele clubului și proprietarul unuia dintre sponsorii actuali ai clubului, Lorin Petrescu (ProActiv), și-a cumpărat bilete la meci! Tot plătitori de bilete sunt și sponsorii de la Beda. De amintit aici și că președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a plătit peste 900 lei pe un abonament, în zona centrală a Tribunei 1, înainte de startul sezonului. Nici Primăria, nici CJD nu figurează – cu o singură excepție – la capitolul gratuități la meciurile amintite. Se conturează astfel ideea că de toate aceste mutări, cu invitații și parking-uri se ocupă, fără acordul/informarea asociaților, două persoane: președintele clubului, Andrei Cordoș, și Silviu Posteucă, autorul moral al celei mai mari gafe din fotbalul târgoviștean post-Revoluție, imprimarea greșită a echipamentelor oficiale de joc. Ambii au însă sprijin politic, rămâne de văzut pentru cât timp, câtă vreme echipa șchioapătă din aproape toate punctele de vedere.
Afișări:
1,451
Comments
comments