Naționala României vine la Târgoviște! România – Cehia, pe Eugen Popescu

By
Updated: August 29, 2023

Naționala U20 va susține luna viitoare două meciuri amicale, primul dintre ele, cu Cehia, fiind programat la Târgoviște.

Programul meciurilor

7 septembrie: România – Cehia, ora 17:45, stadion „Eugen Popescu”, Târgoviște

12 septembrie: Portugalia – România, ora 19:30, Santarem

Biletele la meciul cu Cehia, ce se va disputa pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște, au prețul general de 10 RON și pot fi achiziționate de pe site-ul bilete.frf.ro.

Accesul pe stadion al fiecărei persoane, indiferent de vârstă, se face în baza unui bilet valabil în format digital sau printat și a actului de identitate, a transmis astăzi FRF. De la redeschiderea stadionului, pe 19 mai, arena din Târgoviște a fost gazda Chindiei, pentru trei meciuri, gazda finalelor Ligii de Tineret și chiar astăzi, a unui joc din play-off-ul Cupei României, Metaloglobus – Dinamo. Lucrările de reabilitare ale stadionului au durat aproape patru ani, toate cheltuielile fiind suportate din bugetul Primăriei Municipiului Târgoviște. Chiar dacă stadionul a fost inaugurat, mai sunt aspecte de pus la punct, un exemplu fiind al cititoarelor de bilete de pe turnicheți, care lipsesc cu desăvârșire.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *