Trei meciuri în Liga a 2-a, trei remize pentru Chindia! 1-1 marți seară cu Gloria Buzău, pe Eugen Popescu, în fața unui public numeros, însă în majoritatea covârșitoare a timpului amorțit, cu excepția grupului de suporteri din colțul tribunei vechi. Schimbarea băncii tehnice nu a adus victoria așteptată la Târgoviște. Nici cu Vasile Miriuță A1, Chindia nu a câștigat în debutul sezonului, cu o echipă încropită în două luni, aproape de la zero, de Dragoș Militaru, demis de conducere după două remize și-o victorie în campionat. De marcat a făcut-o Andrei Șerban (80), din postura de rezervă, introdus în teren în minutul 61. Tot Șerban putea înscrie după golul Gloriei, reușit repede de Chica-Rosa (85). Pentru că doar finalul s-a disputat la un nivel decent pentru un meci în nocturnă, considerat interesant, și urmărit de vreo 6.000 de oameni în tribună. În rest, multe greșeli, parcă prea multe, e-adevărat, mai multă dorință și putință în dreptul Chindiei, dar fotbalul se joacă pe goluri, clișeu valabil oricând și oriunde. Deși e echipa care a dominat, și teritorial, și la capitolul ocazii, Chindia a fost salvată de la înfrângere, din nou, ca și cu CSA Steaua, de portarul Răilean. Ceilalți doi jucători din Republica Moldova, debutați astăzi de Miriuță, Cojocaru și Boganciuc, n-au arătat mai nimic. Plusuri și pentru Prejmerean, Șerban, Gîț, Golofca și Matiș, ultimii doi schimbați parcă prematur. Chindia are trei puncte după trei jocuri de campionat și perspectiva unui program greu și aglomerat, cu meciuri dificile unul după altul.
2 goluri din 4 înscrise de Chindia pe Eugen Popescu de la redeschiderea stadionului au fost marcate de Andrei Șerban (cu Voluntari și cu Gloria Buzău). Celelalte au fost semnate de Neguț (cu FC Voluntari) și Moldoveanu (cu CSA Steaua)
3 remize a înregistrat Chindia de la revenirea pe propriul teren: 2-2 cu FC Voluntari, 1-1 cu CSA Steaua și 1-1 cu Gloria Buzău
“Noi cântăm pentru culori, nu pentru conducători” – a fost scandarea preferată a galeriei Chindiei la meciul de marți
*** Fostul președinte al clubului, Marcel Ghergu, a urmărit meciul de la Tribuna I, din mijlocul suporterilor Chindiei
Afișări:
681
Comments
comments