Chindia a mai făcut un pas important spre revenirea în Liga I după o pauză de 21 de ani: victorie la Târgu Jiu, 2-0 cu Pandurii, rezultat care o duce în fotoliul de lider cel puțin până joi seară. Oamenii lui Viorel Moldovan și-au complicat singuri meciul: Cherchez a ratat un penalty (18), pentru ca Florea să fie blocat de Costache de două ori în finalul primei reprize (41, 43). Terenul s-a înclinat după pauză spre buturile gazdelor, dar goalkeeper-ul Pandurilor a mai rezistat 20 de minute. În mod firesc a picat și golul: Florea (65) a înscris la colțul lung, cu toată opoziția lui Costache. Imediat, Liviu Mihai a risipit emoțiile (68), șut din apropiere după un atac prelungit. Finalul i-a găsit pe jucători cântând alături de cei 30 de fani care au făcut deplasarea. Chindia poate promova matematic duminică la prânz, cu două condiții: să o bată pe Metaloglobus, pe Eugen Popescu, iar U Cluj să piardă joi la Clinceni. Ar fi un moment cu adevărat magic, o performanță de trecut în cartea de istorie a sportului dâmbovițean, un vis împlinit pentru zecile de mii de suporteri, dar și pentru generația lui Florea, L. Mihai & co. Să ne pregătim de sărbătoare!
Stadion de lux, echipa la retrogradare în Liga a III-a
La Târgu Jiu e aproape gata o arenă de peste 12.000 de locuri, cu hotel, tribune acoperite, spații de shopping etc, care a costat statul peste 22 milioane de euro. Până la finalizarea stadionului, Pandurii joacă meciurile oficiale din Liga a II-a pe un teren de antrenament, cu intrarea generală 10 lei și niciun loc acoperit. Inaugurarea oficială ar putea avea loc peste câteva săptămâni, interval în care echipa are șanse reale să retrogradeze.

Pandurii Târgu Jiu – Chindia Târgovişte 0 – 2
Pandurii: Al. Costache – Oiţă, D. Ciobanu (Măicăneanu 78′), Rob. Bratu, Al. Vasilescu – Trancă (Dănescu 71′), Raiciu – Tudoran (cpt.), Dodoi, Blejdea (Du-Ho Kim 86′) – Al. Popescu. Antrenor: Adrian Bogoi
Chindia: Aioani – Martac, Leca, Bg. Şandru, D. Panait – Raţă (D. Dumitraşcu 76′), A. Mihaiu (Neicuţescu 55′), Liv. Mihai, Novac – D. Florea, Cherchez (cpt.)(Cr. Neguţ 55′). Antrenor: Viorel Moldovan
Clasament:
- Chindia Târgoviște 79p
- Academica Clinceni 77p (un meci mai puțin)
- U Cluj 72p (un meci mai puțin)
Afișări:
1,758
Comments
comments