Ziua în care n-a mers nimic. Chindia a suferit la Constanța prima înfrângere din 2019

By
Updated: April 1, 2019

Chindia a suferit la Constanța primul eșec din acest an, 0-1 cu Farul, la capătul unui meci în care nu a arătat ca o pretendentă la promovarea în Liga I, ci mai degrabă precum o formație de mijlocul clasamentului în eșalonul secund. Moldovan a mutat din nou în primul unsprezece, de data asta nu prea inspirat. Titulari în victoria cu Daco-Getica, de etapa trecută, Florea, Neicuțescu și Rață n-au mai prins echipa de bază în deplasarea de la Farul. Prima repriză a fost slabă: o singură ocazie, L. Mihai (43), șut sănătos, respins în corner de Avram, și multe reproșuri ale gazdelor la adresa arbitrajului, și din teren, și din tribune. Toată nebunia a plecat de la declarațiile lui Ciprian Marica de dinaintea partidei, fostul internațional acuzând Chindia de jocuri de culise în drumul spre prima scenă a fotbalului românesc. La reluare s-au mai potolit spiritele, Chindia a ajuns mai repede la poarta lui Avram, iar Cherchez a ratat cea mai mare șansă a roș-albaștrilor pe litoral (52). Neguț (65, 66) și Leca au trecut și ei pe lângă deschiderea scorului. Și cum ocaziile se răzbună, golul a venit dincolo, la prima apariție periculoasă a constănțenilor spre buturile oaspeților: Păun a prins o execuție de zile mari, șut de pe loc de la 25 de metri, direct în vinclu (79). Imediat, Neicuțescu a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene (73, 81). În final s-a jucat pe contre, cu nerv și determinare. Fariștii au forțat desprinderea, pentru ca la ultima fază Neguț să trimită peste poartă, incredibil, din doi metri. S-a terminat 1-0, o imensă gură de oxigen pentru constănțeni și un avertisment serios în dreptul Chindiei, care nu își mai permite să piardă puncte într-o asemenea manieră.

1.500 de spectatori, biletul 15 lei

Microbiștii constănțeni au plătit 15 lei pentru un tichet la jocul cu Chindia, cu 5 lei mai mult decât la oricare dintre partidele susținute până acum pe teren propriu. La meci au venit peste 1.500 de spectatori, care au asigurat o atmosferă frumoasă și au purtat echipa favorită spre un succes important în lupta pentru salvarea de la retrogradare. De partea cealaltă, Chindia a avut doar patru fani în tribunele bătrânului stadion Farul. Ca și la Târgoviște, mai multe sectoare ale arenei au fost închise, din rațiuni de siguranță. Nocturna este dezafectată, iar printre scaune au crescut buruieni.

U Cluj și Snagov au pierdut și ele!

Și alte două echipe din plutonul fruntaș al Ligii a II-a au suferit eșecuri în runda din week-end, a 27-a a campionatului. U Cluj a pierdut la Ploiești, 0-1 cu Petrolul, iar Sportul Snagov la UTA, 1-3. Clasamentul s-a strâns și mai tare, cu cinci echipe despărțite de doar cinci puncte: Academica Clinceni e lider (61p), urmează Sportul Snagov (59p), U Cluj și Chindia (ambele 57p), locul 5 fiind ocupat de Petrolul (56p). La o eventuală egalitate de puncte cu U Cluj sau Petrolul, Chindia ar fi dezavantajată de rezultatele directe. Următorul joc oficial al dâmbovițenilor e programat vineri, 5 aprilie, cu Dacia Unirea Brăila pe Eugen Popescu.

SSC Farul: R. Avram (cpt.) – Joao Diogo, Ispas, Ehmann, Neciu – Celestino (Nic. Moise 59′), D. Toma – M. Fotescu (Doumbia 77′), Diogo Rosado, R. Miranda – Surdu (G. Păun 59′). Antrenor: Petre Grigoraş

Chindia: Aioani – Martac, Leca, Bg. Şandru, D. Dumitraşcu (D. Florea 83′) – Andr. Şerban (Neicuţescu 71′), Liv. Mihai, D. Novac, D. Panait – Val. Alexandru, Cherchez (cpt.)(Cr. Neguţ 63′). Antrenor: Viorel Moldovan

Foto: Facebook FC Farul

 

Comments

comments

One Comment

  1. Ionel

    April 4, 2019 at 7:02 pm

    Nea Vilica, dupa cum joaca Chindia si dupa seria asta tampita de 3 meciuri intr- o saptamana, nu mai cred nimic. Nu cred ca mai prinzi nici dumneata, nici eu vtro promovare in liga 1. Nu ai cu cine ? Cred ca am avut mult noroc de suntem in fata. Cu Moldovan, cu multa sansa suntem acolo sus Dar mai sus nu putem, nu sutem in stare sa promovam. Nu trage toata echipa la aceasta caruta Chindia si de aici consecintele. Moldovan poate sa se supere si sa plece. Au nevoie multi de antrenor cu staif. El este un ardelean cu bun simt si nu se pune cu nimeni. Nu forteaza…Are educatie, nu ca Marica sau alti ziaristi de 2 lei…Sa speram pana la final…Bafta !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *