Chindia l-a luat pe golgheterul Dunării din sezonul trecut

By
Updated: January 16, 2019

Chindia se mișcă bine pe piața transferurilor: gruparea de Liga a II-a din Dâmbovița l-a adus pe Valentin Alexandru (27 ani), golgheterul din sezonul trecut al Dunării Călărași. În decurs de trei zile, Târgoviștea s-a întărit cu doi fotbaliști care nu mai intră în vederile lui Dan Alexa la Călărași: Șandru și Alexandru, primul semnând un contract pe un an și jumătate, iar celălalt sosit sub formă de împrumut până la finalul campionatului. Alexandru a marcat 24 de goluri pentru Dunărea în sezonul promovării și un gol în actuala stagiune, în prima ligă. “Este un fotbalist de top. Am promovat cu el şi a dovedit calitate de golgheter. Îi urez succes lui, dar şi lui Bogdan Şandru, care o să-i fie din nou coleg”, a comentat pentru liga2.ro președintele de la Călărași, Florentin Brișan. La reunirea lotului Chindiei, consumată joia trecută, antrenorul Viorel Moldovan declara că are nevoie cel puțin de un fundaș central, un mijlocaș și un atacant. Conducerea clubului a operat repede două mutări importante, iar spre finalul lunii echipa s-ar putea întări cu Daniel Popa și Denis Ciobotariu, ambii aflați acum în cantonament cu Dinamo.

Dunărea Călărași, Pandurii Tg. Jiu, Concordia Chiajna, Victoria Brănești, CS Otopeni, Gloria Cornești și Săgeata Năvodari sunt echipele pentru care a mai jucat Valentin Alexandru, cotat de transfermarkt.de la 200.000 de euro

24 de goluri a marcat Alexandru în sezonul 2017-2018 al Ligii a II-a, cu două mai puține decât primul din clasamentul golgheterilor, Vlad Rusu (Luceafărul Oradea)

Foto: afcdunareacalarasi.ro

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *