Updated: January 11, 2019
Sala Polivalentă a găzduit joi seară a IX-a ediție a Memorialului Tică Gheorghe, întrecere care, în an electoral, a reunit mai mulți politicieni ca niciodată, de la trecerea în neființă a “Chirurgului” (2010). În fapt, manifestarea a semănat izbitor cu ceea ce se întâmplă la Zilele Municipiului Târgoviște în ultima vreme, singura diferență fiind amplasarea la masa presei a unui banner dedicat fostului fotbalist al Stelei și CS Târgoviște. Abia în colțuri, la fotografia de grup, sau ascunși pe ultimul rând, i-am găsit pe oamenii care au scris istorie în fenomen: Răzvan Toboșaru, Ion Ene, Dragoș Pătru, Cristi Țermure, Haralambie Becheanu, Gheorghe Becheanu, Sică Bârdeș, Irinel Voicu sau Victor Glăvan. Ar fi indicat, pe viitor, ca memorialul să rămână al celor care l-au cunoscut, prețuit și respectat pe Nea Tică, prieteni, foști colegi sau elevi.
Afișări:
1,619
Comments
comments