CS Târgoviște trăiește vremuri urâte sub managementul lui Badea Alexandru, fost director adjunct la o școală de la periferia Târgoviștei. Badea a fost uns director în luna iunie a anului trecut, după un concurs la care unul dintre ceilalți doi înscriși nu s-a prezentat la proba scrisă (Virgil Carrabulea), iar celălalt a fost punctat doar pentru că s-a semnat și a pus data pe foaia de la Minister (Mihai Prodan, 13,1p). În prima jumătate a anului, Badea a atras la club sponsorizări și donații în cuantum total de 498 lei, adică 105 euro, la un curs de 4.7 lei/euro, practic o medie de 17.65 euro pe lună, pentru cel mai titrat club din istoria sportului dâmbovițean. În aceeași perioadă, de la MTS au venit subvenții în valoare totală de 483.386 lei, din care au fost angajate cheltuieli de 461.589 lei. Întreg raportul de execuție bugetară depus de CS Târgoviște la ANAF poate fi consultat aici.
S-a făcut de râs la prima apariție oficială
Imediat după instalarea la CS Târgoviște, Badea a oferit o prestație comică la mini-interviul acordat MDI TV. Imaginile fac și acum deliciul internauților. Proaspăt director al clubului, la acea vreme, Badea nu a fost capabil să nominalizeze nici măcar un sportiv de frunte al grupării. Recent, directorașul de la CS a hotărât, de unul singur, să mute sediul clubului pe Șoseaua de Centură, la etajul unei clădiri în care se vând piese auto. Poate nu întâmplător, în primele șase luni ale anului, CS Târgoviște a achiziționat piese de schimb pentru propriile mijloace de transport în valoare de peste 3.900 lei, vezi raportul detaliat de mai sus.
Afișări:
1,036
Comments
comments