Le-au stricat sărbătoarea! Florea &.co au remizat la Călărași, 0-0 cu Dunărea, la capătul unui joc în care au dominat echipa cuplului Alexa – Anamaria Prodan

By
Updated: May 26, 2018

Jos pălăria pentru Chindia! Echipa din Târgoviște, deja calificată la barajul de promovare în Liga I, care va avea loc pe 9 și 13 iunie, a remizat cu Dunărea Călărași, 0-0, în deplasare, în ultimul joc oficial din acest sezon. Chindia a fost net superioară echipei gazdă în disputa de la Călărași, a și înscris, prin Florea (83), gol anulat însă pentru un presupus ofsaid, după ce anterior Cherchez fusese oprit din cursa spre 1-0 tot la semnalizarea aceluiași asistent. Oamenii lui Dan Alexa nu și-au creat vreo ocazie serioasă la buturile lui Aioani, exceptând bara lui Cristea (63). De notat că FRF i-a trimis pe Gabriel Bodescu și Mihai Stoichiță la Călărași, pentru decernarea trofeului cuvenit campioanei din Liga a II-a. Dunărea avea nevoie de o victorie în meciul de astăzi pentru a primi distincțiile de la FRF, așa că trimișii lui Răzvan Burleanu au făcut cale-ntoarsă cu tot cu trofeu, unul prezentat cu surle și trâmbițe, ce doi ratând și șprițurile care ar fi urmat după festivitatea anunțată de organizatori. De partea cealaltă, Chindia termină sezonul cu capul sus , scapă de Morariu și Licu și pregătește barajul în care, indiferent de optimismul sau dorințele suporterilor, pornește drept outsider. La capitolul statistică, trebuie menționat că Târgoviștea nu a pierdut nici măcar un meci din dublele cu Dunărea (2-2, 1-1) și Hermannstadt (0-0, 1-1), ambele promovate direct în Liga I.

Dunărea: Lungu – Țenea, Dobrosavlevici, Pușcaș, Tomozei – Kanda (78 Doman), Cristea, Iacob, Pană (85 Rus) – Al. Stoica (78 Preoteasa), V. Alexandru. Antrenor: Dan Alexa.

Chindia: Aioani – Martac, Vătavu, Ciobotariu, Dumitrașcu – Neguț, Pencea, Rogoveanu, C. Stoica (79 Nisipeanu) – Florea (85 Neicuțescu), Cherchez (89 Jurj). Antrenor: Nicu Croitoru.

“Un joc important pentru noi, de fapt ultimul test înainte de baraj. Și pentru gazde a fost un meci cu miză, ar fi urmat premierea în fața suporterilor. Cred că a fost un meci intens, nu neapărat spectaculos, dar evoluția jucătorilor și rezultatul ne dau încredere înaintea dublei pentru promovare. Râmâne totuși regretul că promovează două echipe care nu ne-au învins în acest sezon, iar noi trebuie să trecem de baraj pentru a ajunge în Liga I”  Nicu Croitoru, antrenor Chindia Târgoviște

Comments

comments

2 Comments

  1. ionut

    May 27, 2018 at 8:35 am

    Probabil că trebuia validat acel gol din minutul 83. Nu se arbitrează corect. Arbitrii sunt nepregătiţi pentru eşalonul 2, dau dovadă de amatorism. Fotbalul de la noi este mult sub nivelul celui din campionatele tari, unde joacă numai cei care au organizare, bani şi jucători adevăraţi. Sper ca Chindia să promoveze la baraj. La anul va fi mult mai greu, au promovat 4 echipe foste divizionare A. Bacăul,Farul, Petrolul, Clujul şi chiar 5 cu această Şirineasa transformată în Jiul. Va fi o liga 2 cu multe echipe de tradiţie. Depinde şi dacă vor avea valoare. Sezonul ăsta au abandonat 2 echipe de tradiţie, ASA şi Olimpia. Nu este exclus ca şi sezonul următor să fie tot la fel.

  2. Ilie ionita

    May 27, 2018 at 1:57 pm

    Corect acel gol a fost valabil si trebuia validat , dar cum sa ia dunarea bataie acasa??? Ce naiba !!! Acu pe bune!

Leave a Reply

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *