(Și) mai aproape de Liga I! Chindia a întors iar la Timișoara, 3-2 cu Ripensia, după 2-1 cu Poli acum o lună. Crinel Stoica, omul meciului pe Ciarda Roșie

By
Updated: March 24, 2018

Chindia face senzație în debutul părții a doua a campionatului ligii secunde. Echipa antrenată de Nicu Croitoru a câștigat pentru a doua oară într-o lună la Timișoara, 3-2 cu Ripensia, după ce în primul meci oficial din 2018 o bătuse pe Poli cu 2-1. Ca și atunci, Târgoviștea a fost condusă, și nu doar o dată, precum în meciul cu Știința. Primul sfert de oră de pe Ciarda Roșie a fost extrem de spectaculos: Ungureanu a deschis scorul (12) la o fază în care a putut trimite la poartă de trei ori, Florea a egalat imediat, din centrarea perfectă a lui Stoica (13), pentru ca Mediop să o readucă pe Ripensia în avantaj un minut mai târziu, după gafa lui Morariu (14). Până la pauză, Chindiei i s-a refuzat un penalty, la faultul lui Bocșan la Rogoveanu (37), iar Stoica a înscris golul zilei (39), din pasa lui Martac. Echilibrat s-a jucat și după odihnă, totuși cu Chindia mai periculoasă. Martac (77) a adus oaspeții pentru prima dată în avantaj sâmbătă la Timișoara, dar roș-albaștrii au avut serioase emoții pentru victorie, în fața uneia dintre trupele incomode ale Ligii a II-a. Cherchez &.co ajung la 52 de puncte după succesul din Banat și, cel puțin până duminică după-amiază, se apropie la un singur punct de Hermannstadt, ocupanta locului doi, care va juca tot la Timișoara, cu Poli, într-un alt joc foarte interesant al rundei.

Ripensia: M. Contra – Ad. Popa (cpt.), Burdeţ, Bocşan, Apro (Dumiter 79′), C. Toma – Ad. Ungureanu (Laur. Tudor 83′), Zurbagiu, Mânecan (Stoi 69′) – Bădăuţă, Mediop. Antrenor: Paul Codrea

Chindia: Popescu – D. Ciobotariu, Morariu, Vătavu, Martac – Nisipeanu (Jurj 67′), Rogoveanu, L. Mihai, Crinel Stoica – D. Florea (Cr. Neguţ 72′), Cherchez (cpt.)(Pencea 85′). Antrenor: Nicu Croitoru

Foto: captură Digisport

*În aceeași zi și de la aceeași oră s-a jucat și partida de volei CSM Târgoviște – Alba Blaj, din faza a doua a campionatului Diviziei A1 scor 0-3.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *