Două luni până la decolăm la Istanbul! Se împlinește visul de (aproape) trei decenii al unei națiuni?
România va juca pe 26 martie semifinala barajului de calificare la CM...
Așa cum DB-sport.ro a anunțat în exclusivitate, luni la amiază, Georgian Honciu, căpitan și decar la Chindia în ultimele luni, și Denis Ispas, jucător care îmbracă de șase ani tricoul divizionarei B dâmbovițene, au semnat deja cu Dunărea Călărași, contracandidată a Târgoviștei în lupta pentru promovarea în Liga I, urmând să fie legitimați la 1 iulie. DB-sport.ro prezintă astăzi documentul oficial redactat de clubul din Călărași prin care se confirmă că cei doi titulari din angrenajul Chindiei au acceptat propunerea impresarului Anamaria Prodan. “Nu am semnat încă nimic. Vom vedea ce se întâmplă”, declara luni la ora 15.00 Georgian Honciu, în prima conferință de presă organizată de Chindia în 2018. Realitatea este că mijlocașul acceptase deja oferta celor de la Călărași, care au contactat aproape jumătate dintre titularii Chindiei în ultimele săptămâni, cu vădita intenție de a destabiliza vestiarul celei mai închegate echipe din Liga a II-a. “Vă explic eu cum au stat lucrurile: au fost sunați – de către Anamaria Prodan sau Dan Alexa – Honciu, Ispas, Martac, Cherchez, chiar și Licu, jucător de care antrenorul de la Călărași a aflat din presă că e la noi în pregătiri. Licu le-a transmis clar că el acolo nu mai revine, doar ce a fost dat afară, Cherchez și Martac au semnat în continuare cu noi, Ispas probabil a fost păcălit, iar Honciu rămăsese că vine la negocieri”, a vorbit președintele Chindiei, Marcel Ghergu. De la 1 iulie, cei doi fotbaliști care ar fi putut evolua la Târgoviște în Liga I vor fi legitimați la Călărași, la o formație care în întreaga sa istorie nu a cunoscut mirajul primului eșalon.
Cherchez rămâne la Târgoviște! A acceptat prelungirea!
Dacă Honciu și Ispas au ales să părăsească clubul la care au crescut, cel mai bun și mai bine cotat jucător de la Chindia, Cristian Cherchez, a semnat de curând prelungirea înțelegerii cu echipa de pe Eugen Popescu, “M-am gândit bine înainte să semnez, dar am luat în calcul toți factorii. Voi continua aici”, a vorbit Cherchez exclusiv pentru DB-sport.ro, după parafarea noului contract, care expiră la 30 iunie 2019. “Cherchez a ales cu inima și nu ar fi trădat niciodată, în sensul să se ducă la o adversară a Chindiei în lupta pentru promovare. E singurul din tot lotul care chiar a avut oferte în fiecare pauză competițională”, transmit surse din vestiar.
Honciu, la a doua dezertare!
Documentul oficial pe care îl prezintă astăzi DB-sport.ro vine să confirme că mijlocașul târgoviștean a lăsat Chindia pentru a doua oară în trei ani și jumătate în momente cheie dintr-un campionat. În vara lui 2014, după lupta pentru promovare dusă cu Fortuna Câmpina și pierdută suspect în play-off, Honciu s-a transferat la echipa din Prahova, unde a evoluat câteva luni în Liga a II-a. S-a întors la Târgoviște în luna ianuarie a anului 2016, după ce fusese dat afară de CS Mioveni în toamna lui 2015. “Uitați-vă bine la parcursul lui de la revenirea la Chindia. În meciuri decisive s-a dat lovit, cum e cazul celui cu FC Brașov, pierdut cu 2-3 în deplasarea din aprilie 2016. S-a simțit atât de rău încât a ajuns la spital, dar nu a așteptat să fie consultat, pentru că era coadă. În locul lui a intrat Bogdan Vasile, care, culmea, a și marcat, chit că meciul a avut o desfășurare ciudată”, povestesc colegii fostului căpitan de la Chindia. Dincolo de orice suspiciuni, Honciu a avut și serioase probleme medicale în ultima vreme, suferind câteva semi-pareze în urma unor răceli puternice. În mediul on-line, alegerea jucătorului a stârnit comentarii foarte dure: “A trântit meciurile directe cu Fortuna și apoi a plecat” sau “Să se ducă la Aninoasa până la expirarea contractului“.
România va juca pe 26 martie semifinala barajului de calificare la CM...
Fără trei jucători, doi de bază, Radunovic și Ngezana, plus Alhassan, rămași...
Mocirla în care se zbate fotbalul românesc s-a mai adâncit un pic...
Cu patru puncte din deplasările de la Timișoara (2-1) și Suceava (1-1,...
Târgoviștea de astăzi nu mai are aproape nimic în comun cu echipa...
Chindia se pregătește intens pentru meciul cu Farul, programat sâmbătă, ora 14.30,...

Cătălin
January 23, 2018 at 7:51 pm
Din cauza marelui președinte ghergu pleacă toți de la chindia…nu aveti cum sa spuneti ca cei doi nu erau valoroși..trebuie doar sa-si spele neputința…daca ar vorbi toți jucătorii despre ce se întâmpla la chindia..ar fi jale..comportament si caracter 0
ilie ionita
January 25, 2018 at 7:05 am
Pentru felul in care a tratat CHINDIA ,acest jucator si fost capitan merita sa stea pe banca la dunarea calarasi , iar aceasta echipa sa nu cunoasca vreodata mirajul ligii1. De ce ??? Pentru ca sunt tradatori !!! CHINDIA nu merita o astfel de atitudine. Sunt uimit ca Denis Ispas a plecat totusi , nu ar fi trebuit . Am inteles ca acesti fotbalisti NU IUBESC CHINDIA !!!! Ar fi bine ca pana intra in vigoare noul contract sa joace prin judeteana , sa vada cam cum este !!!!