Diversiune ordinară dinspre Călărași: Honciu și Ispas, ademeniți de cuplul Alexa – Anamaria Prodan. Ghergu: “Au fost sunați 4-5 jucători în iarna asta. Le e frică de noi. Suntem singurii din Liga a II-a care îi pot bate, inclusiv acasă”!

By
Updated: January 21, 2018

2018 începe cu tensiuni mari la Chindia, provocate de cuplul care conduce liderul Ligii a II-a, Dan Alexa – antrenor și Anamaria Prodan – impresar. Concret, mai mulți titulari de drept ai Chindiei Târgoviște, locul 3 în Liga a II-a, au fost ademeniți în această iarnă cu oferte tentante, cu condiția să semneze acum contracte cu echipa de la Dunăre, care se află în luptă directă pentru promovare cu Chindia. Aflați în ultimele șase luni de contract cu echipa din Târgoviște, Georgian Honciu – căpitanul de lângă Turn – și Denis Ispas – fundaș care a evoluat în ultimele șase campionate doar la Târgoviște, au picat primii în plasa celor de la Călărași, care și-ar fi dorit să îi legitimeze chiar acum, pentru a- i folosi împotriva Chindiei în retur. “Am ceva oferte, inclusiv de la Liga I, dar aștept să finalizez negocierile cu Chindia”, a declarat Honciu în urmă cu câteva zile. La rândul său, dezamăgit că o eventuală prelungire a contractului cu un an nu ar aduce și bonusuri financiare, pe care  le-ar fi meritat cu prisosință, Ispas a anunțat, conform dbonline.ro, că nu mai vrea să audă de clubul din str. Justiției. “Dinspre Călărași s-au primit multe telefoane în iarna asta, direct la jucători, fără vreo ofertă scrisă pe adresa clubului. Noi, conducerea, nu am fost contactați de nimeni în ideea de a transfera vreun jucător la Dunărea. Oricum am fi exclus din start varianta asta, ar fi fost culmea să întărim o rivală la promovare, cu câteva luni înainte de finalul sezonului. E păcat că s-a ajuns la acest scandal și au fost băgați la înaintare pe doi dintre fotbaliștii care ne-au ajutat. Știm și cine e în spatele diversiunii. Nu am amenințat pe nimeni, cu nimic, așa cum a scris Gazeta Sporturilor. Voi acționa în instanță ziarul și semnatarul articolului”, a vorbit președintele Chindiei, Marcel Ghergu, exclusiv pentru db-sport.ro. Oficialii Chindiei trimit săgeți în direcția impresarului Anamaria Prodan, despre care lumea fotbalului spune că ar avea o relație mai mult decât apropiată cu antrenorul Dunării, Dan Alexa, cel care a acuzat Federația că o favorizează pe Chindia în lupta pentru promovare. Luni este programată o conferință de presă la Târgoviște, la care vor ajunge președintele Ghergu, antrenorul Nicu Croitoru și câțiva dintre fotbaliștii exponențiali ai echipei.

Ispas a rămas fără salariu!

Jucătorii și antrenorii Chindiei și-au primit de curând salariile aferente lunii decembrie. Adrian Grigore și Denis Ispas nu au încasat niciun leu, ultimul fiind dat afară, la propriu, din vestiar, și trimis să se pregătească separat, câtă vreme nu acceptă prelungirea contractului în aceleași condiții financiare din ultimul sezon. “Este adevărat, Grigore și Ispas nu și-au primit banii pe decembrie, dar în niciun caz nu este vorba despre trei salarii restante, cum scrie gsp. Noi suntem probabil singurii din Liga a II-a cu salariile la zi. Din punctul meu de vedere, cei care au purtat tratative cu contracandidata noastră la promovare nu mai au ce să caute în vestiar. Pe cei care continuă aici îi unesc toate aceste lucruri care se întâmplă”, am prins declarația lui Marcel Ghergu înaintea conferinței de presă de luni. “Eu mi-am făcut datoria față de acest club în decembrie și cred că meritam să iau și eu salariul cuvenit”, a reacționat Ispas, amenințat cu excluderea din lot în vara anului trecut. Chindia ar putea avea mari probleme în retur, în condițiile în care, cel mai probabil, Ispas nu va mai prinde lotul, iar celălalt fundaș central, văr al primarului din Târgoviște, va împlini în luna mai 36 de ani.

Honciu, mutare pe repeat?

Decarul Chindiei din 2017 a mai fost protagonistul unui episod interesant în urmă cu trei ani și jumătate, pe vremea când Chindia se lupta pentru promovarea în Liga a II-a cu Fortuna Poiana Câmpina. După o dublă din sezonul regulat în care i-a fost nașă Fortunei, Chindia a capotat dubios în play-off, iar Fortuna a câștigat seria după 2-1 la Târgoviște și 2-0 acasă cu singura rivală, de la care a legitimat imediat doi jucători, pe Honciu și pe Iustin Popescu. După un periplu scurt la Câmpina și o altă perioadă la Mioveni, Honciu a revenit în ianuarie 2016 la Târgoviște, preluând ulterior banderola de căpitan, după ce clubul târgoviștean a renunțat la serviciile lui Dragoș Pătru.

Nu este nimic adevărat din ce a scris presa centrală astăzi” – Ciprian Iugulescu, director sportiv Chindia Târgoviște

“Nu am amenințat pe nimeni cu nimic. Vom ieși și noi luni într-un cadru oficial și vom arăta cum stau lucrurile cu adevărat la Chindia” – Marcel Ghergu, președinte Chindia Târgoviște

Nu mai vreau să aud de Chindia câtă vreme acolo sunt anumite persoane” – Denis Ispas, Chindia Târgoviște

“Dacă plec de la Târgoviște, plec la mai bine” – Georgian Honciu, Chindia Târgoviște

*Până la ora publicării acestui material, niciunul dintre jucătorii Chindiei nu a confirmat că ar fi fost amenințat cu moartea de către președintele Ghergu, așa cum a scris astăzi gsp.ro.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *