Chindia se reunește pe 10 ianuarie. Unde va avea loc cantonamentul de iarnă + cu ce planuri a intrat Târgoviștea în 2018

By
Updated: January 4, 2018

Divizionara B de lângă Turnul Chindiei, care a încheiat prima parte a sezonului pe locul 3, unul care duce la baraj, se va reuni miercurea viitoare, la baza proprie, stadionul Eugen Popescu. Conducătorii grupării spun că sunt hotărâți să întărească echipa care are perspective reale să revină în Liga I după două decenii. În ciuda infrastructurii precare, rămasă la nivelul anilor 1970, Târgoviștea se prezintă onorabil la capitolul sportiv și deține șanse mari, cel puțin teoretic, să ajungă la baraj, dacă nu pe unul dintre locurile direct promovabile. “Vom renunța la 2-3 jucători, care nu au avut randamentul dorit în prima parte a campionatului, și vom aduce alții, care sperăm să ne ajute în retur. Avem stabilitate financiară, avem asociații aproape, mizăm și pe același număr de suporteri care ne-au fost alături în ultimii ani și ne dorim să ne bucurăm cu toții, la final, pentru promovarea pe care fotbalul târgoviștean o așteaptă din 1998“, a vorbit exclusiv pentru db-sport.ro președintele clubului târgoviștean, Marcel Ghergu. Pentru cel puțin două săptămâni, Chindia se va pregăti la Târgoviște, urmând ca stagiul centralizat de iarnă să aibă loc la Mogoșoaia, la baza FRF, de la finalul acestei luni. Pe site-ul oficial, șefii Chindiei au ținut să le adreseze felicitări, înaintea trecerii în noul an, celor care au asigurat, în 2017, un buget de aproximativ 650.000 de euro, echipa din Târgoviște numărându-se printre puținele din România care nu înregistrează datorii către antrenori, jucători sau furnizori.

Comments

comments

One Comment

  1. Militaru Wanda Daniela

    January 4, 2018 at 4:13 pm

    Bună seara Băiatul meu are 14 ani as dori mult să joace la dumneavoastră.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *