Cornel Dinu și Prisăcaru, “adversari” la … Complexul de Natație! Groparul Chindiei din 1998 și managerul cu performanțe zero din 2017, invitați “de onoare” la meciul de old-boys de Zilele Cetății

By
Updated: September 7, 2017

De la an la an mai slabe calitativ, manifestările sportive prilejuite de Zilele Cetății au propus în 2017 momente cu adevărat sfidătoare pentru iubitorii fenomenului din Dâmbovița și în special din Târgoviște: pe unul dintre terenurile mediocre din incinta Complexului Turistic și de Natație a avut loc un așa-zis meci demonstrativ între foste glorii ale lui Dinamo – club teribil de apropiat de fotbalul târgoviștean – și reprezentanți ai autorităților locale. Desfășurat în anonimat – ce diferență față de evenimentele organizate în vremea fostului primar Gabriel Boriga, de altfel inițiator al acestor întreceri în momentele de sărbătoare ale orașului – jocul de astăzi n-a însemnat decât un preambul la protocolul la care era așteptat să cânte live… Ciprian Prisăcaru, nimeni altul decât președintele CSM Târgoviște și interpretul unor șlagăre de colecție la chermezele din anii trecuți. Altfel, printre invitații la “meci”, dar mai bine zis la șprițul de după s-a aflat și Cornel Dinu, fostul antrenor al lui Dinamo de care se leagă, în mod direct, ultima retrogradare a Chindiei din Liga I, în vara lui 1998. Pe banca celor din Ștefan cel Mare la acea vreme, târgovișteanul pe care astăzi autoritățile îl cheamă la băute și-a “condus” echipa spre un previzibil 1-3 cu Foresta în ultima etapă a sezonului 1997-1998, rezultat care, coroborat cu înfrângerea Chindiei la Reșița, a însemnat retrogradarea roș-albaștrilor în Liga a II-a, de unde nici 19 ani mai târziu nu au reușit să mai promoveze. Revenind la distribuțiile de astăzi, în fotografiile realizate de jurnaliștii de casă ai partidului care conduce județul apare și Adrian Baicu, în echipamentul Consiliului Local, în fapt un controversat profesor de religie care rezistă în aparatul Primăriei doar pentru că este rudă apropiată a edilului-șef, Daniel Cristian Stan. Cam asta s-a ales de evenimentul altă dată cap de afiș al Zilelor Cetății, într-un moment când sportul târgoviștean e la pământ, iar groparii apar drept invitați de onoare la manifestările festive.

Comments

comments

One Comment

  1. Nelu

    September 7, 2017 at 9:23 pm

    Pana la urma C.Dinu si.a facut meseria pentru care a fost plătit. .De ce il atacați doar pe el, ca si cum ar fi singurul vinovat de retrogradarea Chindiei, si nu va gânditi ca echipa locală a pierdut ultimul meci din campionat..Si a retrogradat datorită rezultatelor proprii ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *