Au mulțumit primarului, dar au “uitat” să posteze rezultatul unui meci
Omul din imagine e Andrei Ivașcu, președinte la Urban Titu, echipă de...
După trei victorii consecutive, cu Timișoara, Miroslava și Foresta, Chindia a capotat lamentabil la Oradea, 1-2 cu proaspăt revenita în competiție Luceafărul. Toate golurile au fost marcate în prima repriză: Codoban (23) a deschis scorul dintr-un penalty comis de Vătavu, L. Mihai (25) a egalat repede pentru oaspeți, iar Bedea a punctat pe finalul primei reprize, după o fază la care a contribuit același Codoban. În mitanul secund s-a jucat într-un ritm mai slab, iar Luceafărul a conservat eficient și fără prea mari emoții minimul avantaj pentru prima victorie stagională.
“E o victorie meritată pe deplin de Luceafărul. Noi știam că ne așteaptă un joc dificil, chiar dacă a fost o săptămână plină de incertitudini la Oradea. N-am avut posesie, nu ne-am făcut periculoși. Am fost vulnerabili mai ales pe partea stânga, de unde au ieșit golurile” – Nicu Croitoru, antrenor Chindia Târgoviște
Croitoru în pericol
Un rezultat nefericit pentru Chindia în următoarea etapă, sâmbătă pe teren propriu cu Ripensia Timișoara, ar putea duce la demiterea antrenorului Nicu Croitoru, aflat de trei ani și două luni ca “principal”pe banca echipei târgoviștene. “Nu o să așteptăm să ne compromitem obiectivul. Vom lua măsuri și în ceea ce privește acest aspect, dacă rezultatele nu vor cele dorite“. Una dintre variantele vehiculate în ultima vreme este instalarea la Târgoviște a lui Liviu Ciobotariu, liber de contract pentru moment. Fostul dinamovist a fost în tribunele stadionului Eugen Popescu la victoria Chindiei cu Foresta, 6-0. Altfel, în calitate de membru al Comitetului Executiv, președintele Chindiei se află în delegația oficială a echipei naționale, la Podgorica, pentru meciul tricolorilor cu Muntenegru.
Luceafărul Oradea – Chindia Târgovişte 2-1(2-1)
Au marcat: Cl. Codoban (min. 23 din 11 m) şi Bedea (min. 42) / L. Mihai (min. 25)
Stadion: Iuliu Bodola (Oradea). Spectatori: 900
Luceafărul: G. Gakos – Balea, A. Mutu, Tînc, I. Ban – Feher, Ţegle (min. 81 A. Dragu) – C-tin. Roşu – cpt. (min. 89 D. Pîrvu), Cl. Codoban, Bedea – Vl. Rusu (min. 90+2 P. Chiş Toie). Antrenori: Cristian Dulca şi Cristian Lupuţ
Chindia: I. Popescu – Martac, D. Ciobotariu, Vătavu, Dumitraşcu (min. 59 Ispas) – L. Mihai, Honciu (cpt.) – Neicuţescu, Bâftoi, Crinel Stoica (min. 77 Cr. Matei) – Cherchez (min. 60 Neguţ). Antrenor: Nicolae Croitoru
Rezultatele etapei a VI-a:
ASA Târgu Mureş – Dacia Unirea Brăila 2-1
Sportul Snagov – Dunărea Călăraşi 0-1
Olimpia Satu Mare – CS Afumaţi 0-2
UTA Arad – CS Baloteşti 2-2
Ştiinţa Miroslava – Academica Clinceni 1-2
Foresta Suceava – Metaloglobus Bucureşti 1-1
Luceafărul Oradea – Chindia Târgovişte 2-1
Ripensia Timişoara – FC Argeş 1-1
ASU Politehnica Timişoara – CS Mioveni 1-0
Pandurii Târgu Jiu – AFC Hermannstadt 1-3
Foto: ebihoreanul.ro
Omul din imagine e Andrei Ivașcu, președinte la Urban Titu, echipă de...
Câteva precizări despre Dâmbovița Arena, în lumina ultimelor “evenimente” și discuții legate...
Nu l-am lăudat până acum pe actualul președinte al Chindiei, Marius Pavel...
Cu patru puncte din deplasările de la Timișoara (2-1) și Suceava (1-1,...
Târgoviștea de astăzi nu mai are aproape nimic în comun cu echipa...
Chindia se pregătește intens pentru meciul cu Farul, programat sâmbătă, ora 14.30,...
