12 copii înghesuiți pe opt locuri, în microbuzul spre Costinești: “Prisăcaru are un război cu Boian, dar suferă copiii noștri”

By
Updated: August 21, 2017

UPDATE: Octavian Boian ne-a contactat după două ore de la discuția inițială, purtată pe chat-ul unei rețele de socializare. “Mi-ați făcut numai probleme și greutăți. Ați scris că aș fi zis eu că nu plec cu copiii la Satu Mare. Nu am zis așa ceva (n.r există printscreen al conversației pe care acum o neagă Boian). Dacă nu am cu ce mă întoarce de la mare, vă sun să îmi rezolvați voi problema”, a transmis cel poreclit Țânțaru’, a cărei prietenă a făcut parte sezonul trecut din lotul echipei de volei CSM Târgoviște, încasând un salariu baban din bani publici, cu mult peste cât ar fi recomandat nivelul sportiv. Altfel, după cele prezentate astăzi de DB-sport.ro, mai mulți părinți ai practicanților de la baschet de la CSȘ-CSM Târgoviște au ținut să precizeze că stagiile de pregătire din fiecare vară se plătesc doar la anumite grupe, altele fiind acoperite din fondurile cluburilor.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Situație uluitoare la Târgoviște, înaintea plecării baschetbalistelor de CSȘ – CSM Târgoviște în cantonamentul centralizat, programat încă din primăvară la Costinești: fetele pregătite de Octavian Boian au fost informate de Prisăcaru Ciprian că nu vor avea asigurat un mijloc de transport până la pensiunea în care vor efectua stagiul de pregătire de pe litoral, atenție, ale cărui costuri au fost acoperite de părinți. “Noi am plătit câte 600 de lei de copil, cazarea și masa, la o vilă din Costinești. Astăzi au terminat cantonamentul cei de la grupa U18, antrenată de Gabriela Trandafirescu, iar microbuzul CSM-ului, de 18 locuri, a plecat gol spre mare, să ia sportivii, pentru că așa a ordonat domnul Prisăcaru. Noi am fost informați aseară că sportivelor nu li se permite deplasarea cu microbuzul CSM. E războiul președintelui clubului cu Boian “Țânțaru”, care va pleca secund la CSM Satu Mare. Mulți dintre noi suntem hotărâți să ne luăm copiii de la acest club. Nu se mai poate. Cu chiu, cu vai, am închiriat un microbuz de opt locuri, în care au intrat 12 fete și toate bagajele”, ne-au transmis părinții jucătoarelor, hotărâți să meargă să îi ceară socoteală președintelui clubului, câștigător al unui concurs la care a participat singur, în urmă cu un an.

Prisăcaru: Nu este o activitate a clubului

Președintele clubului târgoviștean susținut exclusiv din bani publici a avut o reacție incredibilă după decizia care a sfidat o întreagă grupă de sportive. Prisăcaru a susținut că stagiul centralizat de la Costinești nu ar fi o activitate a clubului CSM Târgoviște și, prin urmare, că nu s-ar putea implica în asigurarea transportului pentru puștoaice. “Boian a fost sunat cu o seară înainte de plecare de Prisăcaru, care i-a spus regretă, dar nu îl poate ajuta, pentru că acest stagiu nu este o activitate a clubului”, au transmis aceiași părinți ai baschetbalistelor.

Boian: Nu iau copiii după mine la Satu Mare

Personajul-cheie din toată povestea, pe care Prisăcaru ar fi supărat că a ales să îl însoțească pe Marius Dobă la CSM Satu Mare, a refuzat inițial să comenteze subiectul, părând realmente scârbit de modul cum cuplul Prisăcaru – Tănase alege să conducă baschetul târgoviștean, gestionând fondurile publice după bunul plac și propriile interese. “Nu prea mai am ce să zic, nu știu… Până la urmă ne-am descurcat, iar fetele au ajuns la mare. Trebuie să înțeleagă totuși toată lumea că nu iau copiii la Satu Mare. Ei rămân aici, să joace pentru Târgoviște, mă rog, care vor mai rămâne în actualele condiții”, a declarat Boian, care a fost ponegrit de Tănase și Prisăcaru într-o ședință cu părinții jucătoarelor U14 și nu numai, consumată acum două săptămâni.

P.S. Printre copilele afectate de hotârârea inimaginabilă a lui Prisăcaru Ciprian se află și una dintre fiicele lui Marius Dobă, până în toamna trecută team-manager al echipei CSM Târgoviște, acum antrenor principal la CSM Satu Mare. Dobă nu a dorit să vorbească despre aceste aspecte.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *