Dobă și Țânțaru` vor finala cu CSM Satu Mare | Campanie spectaculoasă de transferuri și de marketing

By
Updated: July 27, 2017

CSM Satu Mare va fi condusă de doi târgovișteni în sezonul 2017-2018 al Ligii Naționale de baschet feminin. Marius Dobă și Octavian Boian, ambii plecați de la CSM Târgoviște în mandatul defectuos al președintelui Prisăcaru Ciprian, au ales gruparea din nord-vestul țării, cu care țintesc să joace finala campionatului. Dacă la Târgoviște a fost legitimată o singură jucătoare, și aceea modestă, de la locul 8 din LNBF, Satu Mare și-a definitivat lotul în proporție de 99% și a transferat pe bandă rulantă, e drept, clubul neavând interdicții impuse de FRB sau FIBA.

Lotul CSM Satu Mare pentru sezonul 2017-2018: Kristina Baltic, Andrea Olah,Alexandra Uiuiu,  Renata Szmutku și Valentina Bolba (din sezonul trecut), Anamaria Kada (promovată de la echipa a doua), Diana Moldoveanu (România U20), Andra Mandache, Maria Sfârlea și Taneisha Harrison (toate de la U Cluj), Andreea Pop (Sepsi), Destiny Williams (Shinhan Bank S-Birds Anshan, Coreea de Sud) și Maria Solopova (KP Brno). Antrenorii Dobă și Boian vor veni la Satu Mare pe 20 august iar lotul se va reuni pe 1 septembrie. CSM Satu Mare va juca primul meci oficial pe 27 septembrie , în Cupa României la vicecampioana U Cluj Napoca. Returul se va juca la Satu Mare pe 30 septembrie.

Preocupare pentru imaginea clubului

CSM Satu Mare se mișcă bine și în planul marketingului, oficialii anunțând deja că toate meciurile vor fi transmise live în mediul online, ca și alte acțiuni ale echipei: “Conducerea clubului își dorește ca din toamnă meciurile echipei să fie transmise în direct pe canalul youtube de la club, iar săptămânal vor fi transmise pe pagina de facebook principalele evenimente de la echipă. Se încearcă aducerea unei tribune mobile la sală, o tribună care va fi amplasată mai întâi la Turneul satelit CEV de beachvolley ce va avea loc la Satu Mare între 21-24 septembrie. De asemenea nu sunt neglijate și acțiunile de promovare, materialele promoționale  și colaborarea cu Academiile de baschet din Satu Mare”, se arată într-un comunicat al grupării sătmărene. Prin comparație, la CSM Târgoviște, în ultimul sezon s-a putut constata un dezinteres crunt al conducerii față de imaginea clubului și față de suporteri, care au ales să vină într-un număr din ce în ce mai mic la jocuri.

Comments

comments

One Comment

  1. Baschet

    July 27, 2017 at 10:24 am

    Salut! Păi CSM nu mai are un statistician la baschet, funcție obligatorie pentru LNBF și CR, darămite cineva care să se ocupe cu promovarea imaginii! La turneul final al echipelor satelit din Liga 1 din iunie a fost adus un tip de la Alexandria iar la turneul amical al naționalei U18 alt statistician! Bine, un statistician nu se formează peste noapte, e o meserie grea la baschet! Cam nasol cum s-a ajuns însă trebuie căutat mai adânc nu doar la actuala conducere! Clar, Tănase și Valerian știu baschet, dincolo de orice subiectivism sau de lacune de comportament ale lor! Echipa de anul trecut a fost cea mai slabă din ultimii ani, chiar mai slabă raportat la echipa lui Vasic! Interdicția la transferuri își spune cuvântul! Insă Dobă a știut să comunice, a întreținut o relație bună cu suporterii! Veriga slabă e la președinte, încă nu știe cu ce se mănâncă subiectul!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *