Peste 5.200.000 lei a cheltuit CSM Târgoviște în primele șase luni ale anului, conform propriei raportări către ANAF, în condițiile în care echipele de senioare au obținut clasări jenante în raport cu bugetele consumate. Pentru o bună informare a publicului, echipa de baschet feminin, antrenată de Tănase Cătălin, a terminat campionatul pe locul 4 în LNBF, iar cea de volei, de unde a fost alungat de curând Gabriel Boriga, a încheiat sezonul pe locul 3, chit că fostul team-manager, despre care Prisăcaru nu se sfiește să afirme că nu mai are ce căuta în club (!), fixase drept obiectiv titlul național. “La o privire de ansamblu, sunt cele mai slabe rezultate la nivel de echipe din istoria de nouă ani a acestui club, obișnuit cu titluri naționale și cu prezențe europene. Iar dovada faptului că Prisăcaru nu este un manager slab, ci foarte slab, e că a avut o grămadă de bani pe mână și nu a realizat nimic”, vorbesc specialiștii, care amintesc performanțele obținute de vechea conducere, trio-ul Iugulescu – Dobă – Boriga, cu bugete inferioare celui tocat de Prisăcaru de la câștigarea concursului la care a candidat singur și până astăzi.
Interviu hilar în presă de casă
Deranjat de materialul publicat ieri de DB-sport.ro, Prisăcaru a comandat urgent un interviu în presa de casă, plătită cu mii de lei lunar pentru a-i spăla imaginea șefului de la CSM. Spicuim câteva dintre declarațiile de un penibil rar întâlnit: “sponsorii nu vin din cauza celor care atacă clubul […] sunt maximum trei persoane care dau în club […] rezultatele din acest sezon sunt ok, pe măsura bugetului pe care l-am avut […] unii critică pentru că nu mai au loc aici apropiații lor, iar în cazul altora e vorba de relații inter-personale […] există posibilitatea ca și cei de la Primărie să se sature de scandaluri și să nu ne mai aloce fonduri“. Nu mai e de mirare faptul că Prisăcaru refuză dialogul cu presa independentă și comunică exclusiv cu jurnaliștii atrași lângă club cu contracte de imagine boierești. De curând, președintele CSM Târgoviște i-a dat afară din birou pe câțiva ziariști, ulterior adresând presei invitații preferențiale la o acțiune a FR Baschet.
Comments
comments