Teren sintetic de 450.000 de euro, lângă Complexul de Natație. Primăria Târgoviște pune 300.000 de euro, restul vine de la FRF

By
Updated: June 27, 2017

Târgoviștea ar trebui să aibă, peste câteva luni, un teren sintetic de fotbal la standardele anului 2017. Consilierii locali din municipiul-reședință de județ dâmbovițean vor vota miercuri un proiect de hotărâre care vizează construcția unui teren a cărui investiție se ridică la 450.000 de euro. Terenul va fi situat în vecinătatea Complexului Turistic de Natație, iar finanțarea va fi suportată de Primărie, în proporție de două treimi, adică 300.000 euro. Restul de 150.000 de euro va veni de la FRF, care a promis, prin vocea președintelui Răzvan Burleanu, 18 terenuri de acest fel în România până în primăvara anului viitor, când sunt programate alegerile pentru șefia forului de la București. Proiectul de la Târgoviște cuprinde un teren cu suprafață artificială omologată FIFA, vestiare, instalație de nocturnă, parcare etc. Valoarea declarată a investiției, peste 2.000.000 lei, atrage însă multe semne de întrebare, ca și decizia celor de la Primărie de a încheia singuri un parteneriat cu FRF, fără implicarea AJF Dâmbovița, cum și-ar fi dorit Federația. Ca o paranteză, în bugetul pe 2014 al Primăriei Târgoviște fuseseră prinși 200.000 de euro pentru construcția a două terenuri cu gazon artificial, unul de dimensiuni normale, iar altul de dimensiuni reduse. Banii au fost direcționați ulterior în alte părți, însă promisiunile făcute de Ciprian Prisăcaru, viceprimar al orașului la acea vreme, dăinuie și acum în mediul online.

FCSB și-a făcut două terenuri cu aceiași bani

Baza FCSB din Berceni cuprinde două terenuri de antrenament cu iarbă naturală care au costat împreună aproximativ 450.000 de euro, suma vehiculată la Târgoviște pentru construcția unui singur teren, e drept, cu gazon artificial. În Ialomița, pentru un proiect asemănător, se vorbește despre un buget de jumătate de milion de euro, cheltuielile fiind catalogate drept exagerate de către presa locală.

Habar n-au de fotbalul târgoviștean

În materialul de prezentare a proiectului pe care îl vor parcurge mâine după-amiază consilierii locali târgovișteni s-au strecurat erori grave, de netolerat la acest nivel. Printre alte gafe de proporții, cei care au întocmit respectivul raport de specialitate scriu că stadionul Eugen Popescu a fost construit în 1982, iar că cea mai mare performanță a clubului este … promovarea în Liga a II-a. “Stadionul a fost inaugurat acum vreo 60 de ani, iar în 1977 a fost construită tribuna a doua. Cât despre performanțe, echipa asta, fie că s-a numit Metalul, CS sau Chindia, are la activ sezoane bune în prima divizie”, a comentat Ion Pitaru, jucător de legendă al Târgoviștei.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *