EURO2024, file de poveste: deplasarea DB-sport la Campionatul European, pas cu pas!

By
Updated: December 22, 2024
Steag cu Targoviste si db-sport in tribune la meciul Romania - Ucraina de la EURO 2024 // © Marius Tudor

Un text de Ionuț Marin & Marius Tudor
Foto: Marius Tudor

Un proiect reușit, care nu ar fi putut dus la capăt, sau poate nici nu ar fi început, fără voi, cei care ne urmăriți, adică fără contribuțiile voastre: așa poate fi descrisă, într-o frază, deplasarea echipei noastre la EURO24, o experiență întinsă pe durata a aproape trei săptămâni, cu momente de neuitat, cu lacrimi, emoții și trăiri de toate felurile. Peste tot, o organizare ireproșabilă, pentru care ne felicităm. Mai jos, regăsiți pe capitole din locurile unde am ajuns, multe dintre bornele unei călătorii ce părea doar un vis în primăvară, când naționala era aproape de calificare.

Unde și când a apărut inițiativa

Primele discuții despre o eventuală prezență a noastră în Germania au apărut undeva prin februarie-martie. Într-o seară plăcută, la o terasă din centrul Târgoviștei, la o halbă de bere și un colț de pizza. “Mergem la EURO? Eu am aplicat deja pentru acreditări și am perspectiva câtorva joburi foarte bune, în măsura în care acreditarile vor fi confirmate. Asta ar inseamna că transportul și cazările ar fi rezolvate.”, a fost propunerea lui Marius, dispus să bage la înaintare propriul autoturism, un Mini întreținut foarte bine și pe care, ulterior, aveam să ne bazăm vreo 10.000 de kilometri cu costuri minime, înțelegând aici benzină, viniete și un litru de ulei.

Nu a fost în niciun caz ușor să ne vedem în fața plecării: Ionuț a rămas fără job-ul de la Chindia Târgoviște, unde activase vreo 23 de ani din postura de crainic, iar ultimii cinci, ca ofițer de presă. Dat afară din club – cea mai importantă sursă de venit – fără salarii, a strâns fonduri din familie (părinți, bunică, fin), iar până la momentul plecării s-au strâns, din contribuțiile cititorilor, bani cât să acopere prezența noastră la primele două meciuri. Finalul lui aprilie vine si cu vestile bune, Marius a primit acreditare de la UEFA pentru toate meciurile din faza grupelor disputate de România, plus la alte două jocuri, tot în zona fotoreporterilor, Olanda – Franța și Anglia – Slovenia. Un om pe gazon, altul în tribună, Ionuț Marin, cu bilete achiziționate în sectoarele ocupate de români. Semne bune!

Spre Munchen, via Gyor

Sâmbătă, 15 iunie, ora 7. Plecăm din Târgoviște într-o aventură care avea să dureze mult mai mult decât am crezut inițial. Și nu era vorba doar de noi, ci de națională și parcursul ei. Până la acest turneu final, România obținuse o singură victorie la EURO, și aceea în minutul 90, celebrul 3-2 cu Anglia din 2000. Drumul spre Gyor, cu vreo 45 de minute pierdute în vama Nădlac II, a fost per ansamblu ok. Autostradă de la Boița la Gyor cu o scurtă ieșire la Marginea, unde ecologiștii caută urși care nu au mai fost văzuți de câteva secole. Puțin după ora 14, eram deja în Ungaria. Dublă oprire în Gyor, înainte de cazare: prima poză cu bannerul inscripționat cu numele orașului nostru, apoi pitstop la Penny maghiar. Apartament impecabil, proprietar prietenos care își dorea România și Ungaria în primele patru locuri la EURO, seară cu concert în centrul orașului și cu bere bună, apoi odihnă într-un cartier liniștit, plin de vile elegante. Duminică, până în ora 8, pornim la drum spre Munchen, unde naționala avea să dispute primul meci de la CE o zi mai târziu, cu Ucraina.

Victoria care ne dă aripi

În drum spre Munchen, ne-am oprit în Austria la Mondsee, lac cu peisaje superbe. Fotografii cu bannerul, o mică plimbare prin zonă, unde tocmai se încheiase un concurs rezervat cicliștilor, aer curat și dă-i Marius spre Munchen. La 16.30, după câteva ștau-uri (n.r termen folosit în limba germană pentru trafic intens), ajungem la centrul de acreditări media, situat lângă Allianz Arena. Marius rezolvă repede, iar într-o oră și jumătate ajungem la apartamentul rezervat în Greifenberg, la jumătate de oră de stadion. Totul închis, cu excepția benzinăriilor!

Luni, 17 iunie: ziua cea mare, primul meci al nostru. La 11.30 suntem deja pe Allianz, cu trei ore și jumătate înainte de startul meciului. Porțile se deschid la 12, oamenii așteaptă disciplinați, cu telefoanele în mână, aplicația deschisă, bluetooth activat. Apoi năvală la chioșcuri, la bere, wurst, fan-shop-urile UEFA, luate cu asalt primele din drumul suporterilor. La cele de la intrare, în tribune nu ajunge nimeni. 25 de euro o eșarfă, 10 euro o bere, 12-14 euro un sandwich, vânzările explodează. În stadion, o mare galbenă, probabil cel mai frumos tablou cu suporterii noștri, surprins de noi și repostat, la finalul campaniei, de însuși selecționerul Edi Iordănescu. Pe teren spectacol, însă după o jumătate de oră de emoții. 3-0, o victorie fabuloasă, la care nu se gândea nimeni, în asemenea proporții. Apoi bere și iar bere, sub amenințarea norilor. Nu a plouat deloc, în afară de furtuna din poarta Ucrainei.

Wurzburg, venim!

Către Wurzburg, orașul drăguț care a găzduit naționala pe tot parcursul aventurii ei la EURO, am plecat dimineață, din Greifenberg și am ajuns relativ, repede, după aproximativ trei ore. Cazare într-un airbnb de lângă o plantație de viță de vie – specialitatea locului – cu gazdă un bătrânel de 81 de ani, la curent cu toate noutățile din sport. Supărat totuși că soția e în spital, de câteva săptămâni, cu șanse mici să se mai întoarcă acasă.

Am petrecut aici trei zile, într-o liniște deplină și condiții bune, ce aminteau de vacanțele la bunici, de pe vremea când trei luni de vară nu stăteam în casă decât să dormim. Aer curat, liniște din belșug, curte, trafic aproape zero, supermarket la câteva minute de mers cu mașina, cu prețuri mai bune decât cele din România. Self catering, între postări, articole și povești de la campionat ne-am gătit un gulaș, am aruncat în tigaie un șnițel și am savurat Augustiner Brau, adusă din Netto de la Munchen. Berea campionilor, făcută cunoscută la Târgoviște în 2019, anul promovării Chindiei, de Viorel Moldovan. Putem spune că am avut noroc la Wurzburg: chiar în ziua sosirii noastre, naționala a avut antrenament deschis presei, plus conferință de presă. Sesiune de fotografii la antrenament, alte instantanee, cu Ianis Hagi și Alibec, discuții cu fanii care au așteptat în zadar să le fie deschise și lor porțile. A doua zi aveam să descoperim centrul orașului Wurzburg, ca un veritabil fief albastru-galben-roșu, jos pălăria pentru autorități! Centru universitar, localitate cochetă și curată, raiul vinului din zonă, Wurzburg poate reprezenta oricând o destinație pentru un city-break.

Wurzburg are o populaţie de 126.033 de locuitori, iar Ucraina şi România sunt ţările care dau cei mai mulţi străini în localitate. Conform datelor din decembrie 2022, în oraş locuiesc 1.632 de ucraineni, mulţi veniţi aici din cauza războiului, şi 1.316 de români.

Spre Koln, cu “baza” în Oelde

20 iunie, dimineață: părăsim Wurzburg, cu destinația Oelde, așezare situată aproape de Koln, dar accesibilă și pentru drumul la Leipzig, unde Marius avea să ajungă pentru Olanda – Franța. Case aproape identice, fără garduri, oameni care își trăiesc zilele aproape la fel, cel puțin de luni până vineri, acasă – serviciu – înapoi în casă, puțini pe stradă după ora 17. Am rămas în Oelde cinci zile, interacționând cu mulți români, cărora le mulțumim pentru ospitalitate.

Toată lumea muncește aici și își vede de treabă: zona e una cu un potențial agricol imens, iar un pic mai departe, nu mult – 30-40 de minute – se află Guttersloh, o localitate în care trăiesc peste 10.000 români, înregistrați în evidențele statului german, mulți dintre ei angajați la una dintre cele mai mari fabrici de procesare a cărnii din Europa, numim aici concernul Tonnies.

Pe 21 iunie juca la Leipzig viitoarea adversară a României din optimi, Țările de Jos! De la Oelde până la stadionul Red Bull sunt 410 km, un drum de 3 ore și 50 de minute dacă e liber, pe cea mai bună ruta posibilă cu autostradă pe tot parcursul, care trece pe lângă Bielefeld, Hannover, Magdenburg și Halle. Ceea ce s-a vrut a fi un meci de foc, a părut a fi, mai degrabă, o înțelegere pentru a merge mai departe, împreună, în faza următoare. S-a terminat 0-0, cu un gol anulat pentru batavi și cu Mbappe doar pe banca de rezerve, dar cu un spectacol frumos în tribune. La acest meci a asistat, alături de Fabio Cappello și Aresene Wanger, fostul internațional român Ionuț Lupescu.

Leipzig este cel mai mare oraș al landului Saxonia (cu capitala la Dresda). Aproximativ 630000 de locuitori trăiesc aici conform ultimelor statistici din 2023. Orașul păstrează încă o aură est-europeană și parcă se simte aerul greu și apăsător al istoriei. În timpul celui de-al doilea război mondial, Leipzig a găzduit cinci sublagăre ale lagărului de concentrare Buchenwald, în care au fost întemnițați peste 8000 de bărbați, femei și copii, majoritatea polonezi, evrei, sovietici și francezi. Leipzig a fost lovit în mod repetat de bombardamentele aliate, din 1943 și până în 1945. Primul raid a avut loc în dimineața zilei de 4 decembrie 1943, când 442 de bombardiere ale Royal Air Force au aruncat o cantitate totală de aproape 1.400 de tone de explozibil, distrugând mari părți din centrul orașului. Acest bombardament a fost cel mai mare cunoscut până atunci. Orașul a fost predat de aliați rușilor în iulie 1945 și a devenit unul dintre cele mai importante orașe ale Germaniei de Est (RDG). Cu o depopulare masivă între sfârșitul celui de-al doilea război mondial și anii 2000, Leipzig a renăscut din propria cenușă și, în 2010, a fost numit orașul cu cea mai rapidă creștere și dezvoltare economică din Germania. Este numit de mulți “noul Berlin”, iar calitatea vieții a crescut considerabil în ultimii 15 ani.

Aici își are casa Red Bull Leipzig, echipă înființată în 2009 și care participă constant în Champions League încă din primul an de după promovarea în 1.Bundesliga. În sezonul 2016/2017, cel al promovării, echipa a reușit o performanță istorică, clasându-se pe locul al doilea în prima ligă germană, loc care a trimis-o direct în grupele Champions League în sezonul următor. Timo Werner, actualmente coleg la Tottenham cu Radu Drăgușin, devenea golgeterul echipei in acel sezon, cu 21 de goluri.

Activitatea la hubul media din Leipzig s-a încheiat aproape de ora 2 AM. Nu era timp de pierdut, România juca la Koln în 17 ore împotriva Belgiei. După încă 410 km, 4 ore și un răsărit corect pe câmpurile din apropierea bazei sus amintite, a urmat o bine-meritată odihnă de câteva ore.

Din Oelde am plecat pe 22 iunie, la prânz, către Koln, unde naționala a disputat al doilea joc din grupă.

Păcat de ocazii!

În afara meciului și a atmosferei – din nou, de senzație, oferită de fanii români – din Koln rămân amintirile și imaginile memorabile din timpul singurului fan-walk (plimbare către stadion) organizat de FRF pentru suporterii tricolorilor. La Munchen nu s-a putut, din rațiuni obiective, arena fiind situată pe autostradă, la Frankfurt probabil nu s-a dorit, însă la Koln a ieșit incredibil, nu însă perfect, ca la alte corteo, spre exemplu Turcia sau Olanda. Totuși, mii de români au mărșăluit spre stadion, coordonați de comediantul Mihai Bobonete, îndrumați de poliția germană – o domnișoară foarte simpatică la portavoce – și aplaudați de localnici, din balcoane sau de pe trotuar. A curs din nou multă bere, fie luată din fan-zone, cu 6 euro paharul, fie, mai convenabil, din Lidl-ul de lângă, cu 1 euro doza. Apropo, Bitburger, berea oficială a turneului, una decentă, asemănătoare Ursus-ului de la noi.

Meciul a început prost, cu gol primit imediat după fluierul de start. Însă apoi cu multe ocazii de partea noastră, ratate toate: Drăgușin, Man, Alibec, Mihăilă. Și cum totul se răzbună, în fotbal, s-a terminat 2-0 pentru Belgia. Nicio problemă, aveam trei șanse din patru să mergem mai departe după Frankfurt. Și am mers! În tribune a apărut, din nou, deja celebrul banner DB-Sport cu “Târgoviște” de la meciul cu Ucraina. Sute de oameni ne-au transmis că facem cea mai frumoasă promovare unui oraș care nu merită așa expunere!

CA-LI-FI-CA-RE

Înainte de a porni spre Frankfurt, am vizitat cantonamentul Portugaliei, de la Marienfeld. O oază de verdeață, un sat care a ieșit din monotonie după venirea lui Cristiano Ronaldo. Sute de oameni așteptau, de dimineață până seară, parcă în schimburi, să-și vadă idolul. “Tot ce vedeți, e pentru CR7. Și lume, și securitate, și aceste controale. Nu avem ce să facem, ăsta e protocolul”, ne-au spus oamenii care au păzit super-echipa Portugaliei. În cantonament, totul pus la punct, la milimetru.

25 iunie: popas la Solingen, unde am rămas la invitație unei bune și vechi prietene. N-am apucat să vedem nici măcar centrul orașului, rămâne pentru altă dată: Marius a plecat la Koln, pentru Anglia – Slovenia, Ionuț la Rewe din vecinătatea blocului, pentru alimentare cu bere.

Dimineață, plecare spre Frankfurt, trei ore și jumătate pe autostradă, pentru meciul care avea să ne ducă în optimi. Români, câtă frunză și iarbă! Și un egal cât o calificare, sărbătorită minute în șir în tribune, după o repriză de ploaie torențială, care i-a udat până la piele pe spectatorii de la tribuna 1. Ultimele 15 minute nu s-a mai jucat nimic: ambele echipe mulțumite, România câștigătoarea grupei, variantă greu spre imposibil de anticipat după tragerea la sorți din iarnă. Iar de aici au început calculele: și a ieșit cel mai rău, cu Olanda adversar în optimi, din postura noastră de lider la finalul grupei E.

Bannerul Db-Sport.ro cu “Târgoviște” e din nou pe stadion și atrage oamenii prezenți la meci la fotografii.

Wehreim, pauză până la optimi

În micuțul Wehreim am ajuns cu puține ore înainte de meciul de la Frankfurt. O localitate situată la 25 de minute de stadion, un apartament spațios, cu tot ce am avut nevoie, și o familie de nemți, abia la vârsta pensionării, ospitalieri și în egală măsură discreți. Am rămas aici alte patru zile, în prima de după meci am vizitat Frankfurt, o combinație între zgârie nori și căsuțe vechi, ultimele construite acum mulți ani după același tipar. 4 euro ora de parcare în centrul orașului, 3 euro un wurst de dimensiuni decente, 2 euro un Carlsberg Elephant, o bere cu 11% alcool, adică la granița dintre șampanie și vin. Peste tot, mulți turiști, cei mai mulți fără legătură cu EURO în după-amiaza petrecută de noi în oraș, cu popas inclusiv în fanzone-ul amenajat de UEFA. Cu 24 de ore înainte, Frankfurt fusese galben. Ca și Munchen pe 17 iunie sau Koln pe 22.

Înapoi în România

Pe 29 iunie, spre prânz, am plecat spre România, mânați de un eveniment la care trebuia să participe Marius  pe 30 în țară, în calitate de fotograf, dar și de incertitudinea care plana asupra prezenței noastre la jocul cu Olanda. Încă nu se dăduse răspunsul la solicitările de acreditări, iar legat de bilete, prețurile ajungeau la mult sub ceea ce puteam oferi noi. Plecați la 10.30 din Frankfurt, am ajuns în Târgoviște după fix 24 de ore, cu opriri doar pentru alimentare, dezmorțire sau câte un sfert de oră de somn. De condus a făcut-o doar Marius, în ciuda insistențelor partenerului de drum. A urmat o zi de odihnă, mai ales pentru Ionuț, apoi planuri pe ultima sută de metri pentru revenirea istorică la Munchen.

Ne-am întors pe Allianz!

Cu acreditarea foto primită de Marius și cu promisiunea unui bilet pentru Ionuț, din partea unui foarte bun și vechi prieten – bilet la prețul de achiziție, care urmează să fie plătit din restanțele de la Chindia – luni dimineață am pornit căutările. Cea mai convenabilă variantă: avionul până la Viena, de acolo ne descurcăm. Zis și făcut, seara aveam deja cumpărate biletele la Austrian Airlines pentru zborul din 2 iulie, 6.20 de pe Otopeni  Doar dus, pentru că cine știe, Olanda nu e chiar de speriat! În ziua meciului, plecare spre București, ne duce sora lui Marius, la 4.15 în fața blocului, o oră mai târziu o nouă amintire de colecție cu bannerul cu Târgoviște în fața terminalului Plecări. Din Viena, Ionuț cu niște tineri din Bacău, cunoscuți cu câteva ore înainte pe un grup de Facebook, Marius cu trenul până la Salzburg, iar de acolo cu un prieten până la Munchen.

În Marienplatz, splendoare: din nou galben și iar galben, ca pe 17 iunie. Nebunie la metrou – apropo, nemții au construit o magistrală cu ultima stație la Allianz – apoi în tribune. Nu la fel de mulți precum la meciurile anterioare, mulți spectatori neutri, dar oricum, mai mulți decât olandezii. În teren, a fost invers. Olanda, mai bună, proporțiile scorului, parcă mici față de realitatea din iarbă. Plecăm de la EURO, noi primii, cu mașina cu niște oameni din Brașov, din fotbal, găsiți tot pe net, naționala a doua zi, cu charterul. Noi – nu înainte de un ultim popas și o bere în Marienplatz, unde am cântat cu zeci de olandezi, tot respectul!

O ultimă oprire, în munții noștri

Plecați din Munchen după meci, undeva spre ora 2 AM, am ajuns în Brașov la 20, când nu mai existau variante pentru a prinde seara la Târgoviște. Așa că am ales Predealul, pentru un popas de-o noapte, la un vechi prieten, preluați de la o benzinărie de la ieșire din oraș de alt prieten! În Predeal, am fost așteptați cu o palincă, un foc de tabără, brânză și șuncă, ceapă, cărora le dusesem dorul în săptămânile petrecute în Germania. Miercuri după-amiază, pe 3 iulie, după ce am așteptat degeaba un autobuz pentru Târgoviște la care aveam rezervările confirmate, am ajuns în trenul de Ploiești. Târziu spre noapte chiar, am încheiat aventura României la EURO, Marius revenind pentru un sfert și o semifinală.

Semifinala Spania – Franța

Deși am fi putut ajunge la două sferturi de finală, ne-am concentrat pe fazele finale. Semifinala Spania – Franța, mulți au spus că ar fi putut marea finală, s-a disputat tot la Munchen, pe Allianz Arena, acolo unde făcusem deja două vizite pentru România – Ucraina și România – Țările de Jos. Întors în țară, am ales aceeași rută ca la meciul din optimi: avion București – Viena, stop preț de o noapte și o plimbare prin cel mai civilizat și curat oraș al Europei, apoi tren până la Salzburg, de unde m-a ridicat prietenul Andrei Plesnilă, colaborator al DB-Sport.ro. De acolo, cu mașina până la Munchen. Ne-am oprit la masă în Marienplatz, am luat pulsul orașului și am ajuns la concluzia că atmosfera din centru nu se putea compara cu cea de la meciurile României. Ne-am îndreptat spre Allianz Arena unde ne-am ocupat locurile. Eu pe gazon, Andrei în tribună.

Franța a început mai bine și a marcat repede, chiar în minutul 9. Kolo Muani împinge mingea în poarta lui Unai Simon cu o lovitură de cap, după o centrare a lui Mbappe. Peluza franceză exultă, cea a spaniolilor face spray-uri cu bere către colțul unde s-au oprit să se bucure jucătorii Cocoșului galic. Durează doar 12 minute până asistăm la un moment istoric, surprins corespunzător pe camerele noastre: golul lui Lamine Yamal, cel mai tânăr marcator din istoria unui Campionat European. Mingea lovită cu stângul din 20 de metri se duce către vinclul porții lui Maignan, șterge bara și se așează cuminte în plasa porții. Stadionul e un vulcan, spaniolii din tribune își pierd mințile și se iau cu mâinile de cap. Nu le vine să creadă. Yamal e în culmea fericirii. Cel putin până la următorul campionat e acolo, în cartea de istorie a Europenelor. Slabe șanse să-l depășească cineva, dar cine știe?

Gladiatorii lui Deschamps sunt în corzi, puși la respect de riguriozitatea și disciplina spaniolilor așezați perfect în teren de Luis de la Fuente. Peste nici 4 minute, stupoare! Dani Olmo detonează un șut bombă pe care nu-l mai poate dezamorsa nimeni din apărarea Franței! E 2-1 și bannerele cu “Nos vamos a Berlin” încep să apară în peluza spaniolă! Până la pauză nu se mai întâmplă nimic. Jocul nu se schimbă nici în al doilea mitan. Încep să mă plictisesc. Pe teren e rece, în tribune e cald. Mă apuc de cadre cu suporterii. Bucuria e mare. A două repriză nu promite nimic și trece. Spania se califică în finala de la Berlin, unde avea să învingă Anglia, cu 2-1.

Eu mă întorc acasă cu trenul pe ruta Salzburg – Budapesta – București, dar mă opresc în capitala Ungariei ca să mă bucur de niște beri și o masă pe cinste. Și sunt surprins de condițiile de la cușetă pe care le oferă CFR: aer condiționat, apă caldă și duș, lenjerie curată și două sticle cu apă plata din partea casei. Am terminat EURO 2024 aici, la finală n-am prins acreditare. N-am avut suficientă experiență ca să ajung pe liste, dar ne vedem în America! Avem grupă bună și mari șanse!

—————

Susține DB-sport.ro, echipă de jurnaliști independenți, neafiliați politic, din Dâmbovița. DB-Sport.ro se susține cu fonduri proprii și cu sprijinul cititorilor, nu are finanțări politice și nici de la bugetul statului, așa cum încearcă să insinueze unele surse locale, din Târgoviște (sîc!).

Cumpără albumul foto “România la EURO 2024” sau donează în conturile de mai jos! Orice sumă este apreciată și ne ajută să ne continuăm activitatea!

IBAN: RO65BACX0000001897062000 (titular: Marin Cristian Ionuț)

Revolut: RO69BREL0005508022400100 @i0nutz83

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *