Ziua cea mare. Târgoviștea speră să revină în Liga I după două decenii. Cherchez &.co, urmașii Micului Ajax?

By
Updated: June 9, 2018

Chindia a reușit, la a treia încercare consecutivă, să prindă barajul pentru prima scenă, în mare cu același nucleu cu care a promovat în 2015 dintr-o serie de Liga a III-a cu Podari, Vișina Nouă sau Urban Titu. Dubla cu Voluntari, programată sâmbătă, ora 19.00, în Ilfov, și miercuri, ora 17.30, la Târgoviște, poate readuce echipa de lângă Turn în elita fotbalului românesc, însă e clar că gruparea roș-albastră pornește cu șansa a doua în confruntarea de totul sau nimic cu echipa lui Adrian Mutu. Sunt diferențe mari și nu doar între loturi, ci mai ales la nivel de finanțare, de condiții și de perspective. Înființată, ca și actuala Chindia, în 2010, FC Voluntari joacă meciurile de acasă în propriul fief, pe un stadion mic, dar cochet, dotat cu nocturnă, după un periplu în Liga I pe la Ploiești sau Dinamo. Dincolo, infrastructura Chindiei e aceeași ca în anii 90, ba chiar mai modestă, dacă luăm în calcul că o întreagă tribună plus o jumătate de peluză au fost închise în 2013, în mandatul de primar al lui Gabriel Boriga, mare iubitor de sporturi feminine. “Dacă nu se va concretiza proiectul pentru un stadion nou depus de Consiliul Județean, vom reabilita noi stadionul, din fonduri proprii”, a declarat deunăzi primarul Târgoviștei, Cristian Stan, într-o conferință de presă la care au participat jurnaliști care habar nu aveau cu cine și pentru ce joacă echipa Târgoviștei sâmbătă și miercuri. Proiectul CJD a fost depus la CNI în 2015 și nici acum nu este complet, după cum afirmă chiar Compania, într-un răspuns oficial.

Croitoru vs. Mutu

Duelul din barajul pentru Liga I e unul inedit și la nivel de bănci tehnice: Nicu Croitoru, instalat la Chindia în 2014, după zece sezoane la Titu, în liga a III-a, dă piept cu Adrian Mutu, al cărui nume nu spune deocamdată mare lucru la capitolul antrenorat. Croitoru a reușit o promovare în Liga a II-a cu Chindia și s-a bătut trei ani la rand pentru Liga I cu echipa de la Târgoviște. Dincolo, instalat la Voluntari la jumătatea lunii aprilie, Mutu e la două meciuri distanță de retrogradare la primul mandat ca antrenor principal. De la sosirea fostului internațional, FCV a câștigat două meciuri dintr-un total de nouă disputate în Liga I.

Chindia stă bine în meciurile cu adversari tari

Cu Denis Ciobotariu și Mihai Neicuțescu, aduși de la Dinamo, plus, din iarnă, Daniel Florea, campion al României în 2016 cu Astra, la capitolul întăriri, Chindia s-a prezentat onorabil în jocurile cu echipele tari. Târgoviștenii n-au pierdut niciun joc din dublele cu promovatele Dunărea (2-2, 0-0)și Hermannstadt (0-0, 1-1), iar în optimile Cupei au ținut-o în șah pe Astra mai bine de 100 de minute, chiar la Giurgiu. În campionat, Chindia a pierdut doar cinci meciuri, dintre care două cu UTA (0-1, 1-2) și altul cu Luceafărul Oradea (1-2), la câteva zile după ce bihorenii își anunțaseră retragerea din competiție.

Lot complet pentru turul barajului

Croitoru poate folosi cei mai buni jucători în primul joc din dubla pentru Liga I, programat sâmbătă, de la ora 19.00, pe stadionul Anghel Iordănescu. Delegația roș-albaștrilor a plecat de joi la Mogoșoaia, pentru a pregăti în cele mai bune condiții, la baza FRF, prima manșă a barajului. De notat că înainte de finalul sezonului din Liga a II-a, conducerea Chindiei a renunțat la Rafael Licu și Ovidiu Morariu, ale căror prestații nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor. Ca și detaliu de atmosferă, Morariu i-a înjurat pe suporteri după înfrângerea de la Brăila, 0-1, meci în care a evoluat lamentabil, ca și Iustin Popescu. Goalkeeper-ul e încă în lotul lărgit, însă după episodul Brăila nu a mai prins vreun minut între buturile Chindiei.

Interes enorm printre fanii Chindiei

Peste 300 de suporteri ai roș-albaștrilor și-au anunțat prezența la Voluntari. În baza unei reciprocități încheiate cu Chindia, gazdele oferă 236 de locuri oaspeților, adică 5% din capacitatea stadionului, într-un sector dedicat, ceilalți fani care vor ajunge în Ilfov urmând să își achiziționeze tichete în alte sectoare. Galeria Chindiei va pleca din Târgoviște cu două autocare și mai multe autoturisme, în jurul orei 16, din fața stadionului Eugen Popescu. Locurile pentru deplasare au fost rezervate în mai puțin de 24 de ore de la anunțul suporterilor.

30.000 de euro vor împărți jucătorii lui Adrian Mutu dacă rămân în Liga I. “Avem și noi primă de obiectiv, și nu una de neglijat”, Marcel Ghergu, președinte Chindia Târgoviște

3.600.000 lei a fost bugetul Chindiei în sezonul 2017-2018 al Ligii a II-a

27 goluri au marcat împreună atacanții Târgoviștei, Cristian Cherchez și Daniel Florea

40 de autocare vor pleca din Târgoviște la mitingul PSD din Piața Victoriei, cu 38 mai multe decât cele pe care le-au închiriat suporterii pentru turul barajului

Cunosc echipa din Voluntari, anul trecut mi-a luat Cupa României pe când eram la Astra, singurul troferu care-mi lipsea. Mă așteptam să mă integrez și mai bine la Chindia, dar mă bucur că am ajuns la momentul ăsta și cred că atmosfera din jurul echipei e foarte bună. Cu toate că lumea nu prea e încrezătoare, credem în șansele noastre. Pe mine mă deranjează că se pune accent pe pariuri, eu nu concep așa ceva, îi asigur pe spectatori că ne dorim să promovăm” – Daniel Florea, Chindia Târgoviște

Foto: Eduard Găiseanu, AFC Chindia Târgoviște (Facebook)

Comments

comments

One Comment

  1. ionut

    June 9, 2018 at 6:45 pm

    Măcar că nu am pierdut la scor ca UTA. Atât am reuşit, restul este logic că nu putem mai mult. Nu are cine să marcheze ! Suntem prea slabi pentru liga 1. Abia legăm două pase. Se vede că sutem depăşiţi. Trebuie aduşi jucători bătăioşi să speri ceva. Noi plimbăm mingra aia şi atât. Nici o ocazie clară de gol. Cu ce să promovezi ?

Leave a Reply

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *